Accident TERIBIL, a fost chemată descarcerarea. Poliţia a avut un şoc când a văzut cine este mort între fiare

Un bărbat în vârstă de 23 ani, din localitatea Urecheni, a decedat în urma unui accident produs sâmbătă pe DN 12C, în Humuleştii Noi, la intrarea în oraşul Târgu Neamţ.
Romania TV
29 iun. 2019, 13:10
Accident TERIBIL, a fost chemată descarcerarea. Poliţia a avut un şoc când a văzut cine este mort între fiare

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Andrei Grancea, a declarat, presei, că victima se afla la volanului unui autoturism care a acroşat o altă maşină după care s-a izbit de un copac.

Tânărul a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru scoaterea acestuia. Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul bărbatului.

„Victima era singură în maşină. Înainte de a intra în coliziune cu arborele de pe marginea drumului, a acroşat un alt autoturism în care se aflau două persoane. Dacă la primul apel, şoferul maşinii acroşate nu a dorit îngrijiri medicale, ulterior acesta a solicitat un echipaj pentru o evaluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Schimbare radicală pentru fostul coleg al lui Adrian Mutu care era confundat cu un om al străzii. Cum arată acum
Capital.ro
România, printre țările cu cele mai mici facturi la energie. Cât plătesc românii comparativ cu restul Europei
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Ce e interzis să faci pe 20 iulie! Sărbătoare mare în calendarul ortodox
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România