Maria Ghiorghiu anunţă MARELE DEZASTRU. Vor fi peste 28.000 DE MORŢI

Maria Ghiorghiu prevede o tragedie care va face peste 28.000 de morți.
Filip Stan
05 iul. 2019, 10:32
Maria Ghiorghiu anunţă MARELE DEZASTRU. Vor fi peste 28.000 DE MORŢI

Maria Ghiorghiu a postat pe blog o nouă premoniţie terfiantă.

„În această dimineață în zori de zi, mă trezește un glas care spune ceva cutremurător. Vedeam în fața ochilor închiși, un ziar format mare, un ziar pe a cărei primă pagină sus era un titlu scris pe vreo 4 rânduri, cu litere mari și cu negru îngroșat. Nu înțelegeam ce scrie, dar am văzut numărul 28.109 . Apoi, aud glas care-mi spune așa: au murit 28.109.

Dragii mei, se va întâmpla o uriașă tragedie. Unde anume și în ce context? Nu știu a vă spune. Dar vom auzi de această cifră, cu 28.109 morți. Să ne rugăm la Bunul Dumnezeu și la Măicuța Domnului ca să ne apere pe noi toți și să ne apere de tot răul și de toată suferința.

Ce Dezastru va fi, ce cataclism va fi, eu nu știu a vă spune; nu mi s-a descoperit. Dar va fi cumplit. Numai Bunul Dumnezeune mai poate salva (pe noi ca oameni ai acestei planete) de la o astfel de tragedie cumplită, de la un astfel de cataclism”, a scris Maria Ghiorghiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte