O cursă Wizz Air a fost la un pas de dezastru după ce piloții au folosit parametri greșiți pentru decolare. Avionul a trecut peste capătul pistei la doar patru metri altitudine

O cursă Wizz Air UK, de la Londra la Atena a fost la două secunde distanță de un dezastru după ce a trecut peste capătul pistei la doar patru metri altitudine, după o eroare de calcul a echipajului la decolare.
Viorel Dobran
19 iul. 2026, 12:33
O cursă Wizz Air a fost la un pas de dezastru după ce piloții au folosit parametri greșiți pentru decolare. Avionul a trecut peste capătul pistei la doar patru metri altitudine

Un avion care opera un zbor Wizz Air UK de la Londra la Atena a decolat foarte aproape de capătul pistei, după ce echipajul ar fi folosit parametri greșiți pentru calcularea decolării, potrivit Corriere.it.

Incidentul s-a produs în aprilie 2025, pe aeroportul Luton, iar concluziile au fost publicate recent de Autoritatea britanică pentru Investigarea Accidentelor Aeriene, AAIB.

Aeronava, un Boeing 737 MAX operat de Ascend Airways pentru Wizz Air UK, efectua zborul 5411 spre Atena. Potrivit raportului, avionul a decolat la aproximativ 162 de metri înainte de capătul pistei și a trecut dincolo de acesta la o înălțime de circa patru metri.

Citește și : Spania oferă bani tinerilor care vor să-și cumpere prima locuință. Care sunt condițiile ca să poată primi 10.000 de euro

Echipajul pregătise inițial decolarea folosind întreaga lungime a pistei. După ce controlorii de trafic aerian au propus folosirea unei intersecții, ceea ce înseamnă o porțiune mai scurtă disponibilă pentru accelerare, piloții au acceptat modificarea.

Ancheta arată, totuși, că vitezele necesare decolării nu au fost recalculate corect. Aceste valori sunt stabilite în funcție de mai mulți factori, precum greutatea aeronavei, lungimea de pistă rămasă, condițiile de vânt și temperatura aerului.

În aceste condiții, avionul ar fi decolat cu o setare de putere de 82,1%, care era insuficientă pentru noua distanță disponibilă. Astfel, aeronava ar fi consumat o parte mult mai mare din pistă înainte de desprinderea de la sol.

 

Imaginile analizate de anchetatori arată că avionul a urcat mult mai lent decât ar fi fost normal. Controlorii au observat, de asemenea, că aeronava a depășit capătul pistei la o altitudine sub nivelul minim de siguranță indicat în raport, de 10,67 metri.

Cu toate acestea, zborul a continuat ulterior fără alte probleme și a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional „Eleftherios Venizelos” din Atena.

Citește și : Un bărbat riscă să ajungă la închisoare după ce și-a abandonat iubita pe o autostradă din Franța

Wizz Air a transmis că zborul era operat de Ascend Airways și că investigația a arătat o eroare punctuală de procedură a echipajului, nu deficiențe tehnice ale companiei.

„AAIB a stabilit că este vorba despre o eroare procedurală izolată a echipajului. Ancheta nu a găsit nicio deficiență tehnică sau de siguranță la Wizz Air”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT