Uioreanu: Băsescu se dovedeşte a fi un adevărat „Gică contra” al reformei sistemului de educaţie

Vicepreşedintele PNL Cluj Horea Uioreanu spune că Traian Băsescu "se dovedeşte a fi un adevărat Gică contra" al reformei educaţiei, retrimiterea în Parlament a legii privind bacalaureatul profesional fiind o dovadă a faptului că "ura" acestuia faţă de Guvern îl împiedică să vadă lucrurile obiectiv.
Romania TV
10 oct. 2012, 11:04
Uioreanu: Băsescu se dovedeşte a fi un adevărat

„Preşedintele ilegitim al României se dovedeşte a fi un adevărat Gică contra al reformei sistemului de educaţie. Retrimiterea în Parlament a legii privind bacalaureatul profesional este o dovadă în plus a faptului că ura lui Traian Băsescu faţă de actualul Guvern îl împiedică să vadă lucrurile obiectiv. Traian Băsescu îşi bate din nou joc de educaţie, de profesori şi de elevi. El continuă politica prin care obligă tinerii să emigreze, să-şi caute norocul şi un loc de muncă peste hotare”, spune Uioreanu.

Potrivit sursei citate, „cel care se autointitulează şef al statului şi preşedinte al tuturor românilor” dovedeşte, din nou, inconsecvenţă în declaraţii, dar şi un dezinteres total pentru nevoile românilor, „alţii decât membri ai PDL şi ai camarilei politice prezidenţiale”.

Uioreanu afirmă că, în urmă cu doar trei ani, Traian Băsescu reclama faptul că şcoala românească pregăteşte doar filozofi şi că lipsesc meseriaşii, între care enumera tinichigii şi frizeri.

„Acum, pus în faţa deciziei de a da tinerilor posibilitatea să aleagă bacalaureatul profesional, deci şi o şansă în plus pe piaţa muncii, domnul Băsescu se suceşte şi uită de propriile declaraţii. Gestul prezidenţial nu e foarte greu de înţeles, deoarece nici actualul locatar de la Cotroceni şi nici sfătuitorul său, Daniel Funeriu, nu sunt iubitori de şcoală, cu atât mai puţin de reforma adevărată şi potrivită a sistemului de educaţie”, spune Uioreanu.

El adaugă că Funeriu a desfiinţat şcolile de arte şi meserii, care ofereau elevilor o meserie, şi era de aşteptat ca şeful său, Traian Băsescu, să nu fie de acord cu propunerea de a reda tinerilor României şansa de a se profesionaliza şi pentru că această propunere aparţine unui ministru al Guvernului USL.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, în sensul eliminării dispoziţiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, declara marţi seară la RFI că „preşedintele a fost dezinformat de consilierul domniei sale pe educaţie, care-şi imaginează că legea pe care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea nu este deloc perfectibilă”.

În replică, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, actual consilier prezidenţial, a declarat, la RFI, că este inacceptabil să modifici Bacalaureatul la o lună după începerea şcolii şi că ministrul Ecaterina Andronescu trebuie „să decidă în sfârşit să fie contemporană cu anul 2012”.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu „îşi mai doreşte din când în când să fie prim-ministru”.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce avantaje primesc, de fapt, jucătorii Universității Craiova pentru titlul de cetățean de onoare al Craiovei: „Nu sunt scutiți de impozit, nu primesc loc de veci!”. Exclusiv
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Factură absurdă la energie. Cum au nişte români de plată 8.500 de euro pentru o garsonieră cât o cameră
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi