Senatorii au boicotat sedinţa de comemorare a Holocaustului: Peste jumătate au lipsit

Mai mult de jumătate dintre senatori au lipsit de la şedinţa solemnă de miercuri pentru comemorarea Holocaustului, locurile acestora din plenul Senatului fiind ocupate de angajaţi ai Senatului, colaboratori şi invitaţi.
Romania TV
10 oct. 2012, 11:09
Senatorii au boicotat sedinţa de comemorare a Holocaustului: Peste jumătate au lipsit

Printre prezenţi se numără liderii grupurilor parlamentare din partea tuturor grupurilor parlamentare, Mircea Geoană, Radu F. Alexandru, Ioan Chelaru, Toni Greblă, Dan Şova sau Gyorgy Frunda.

Între absenţi se numără inclusiv preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care făcea apel la colegii săi la începutul săptămânii pentru a participa la această şedinţă comemorativă. Potrivit unor surse oficiale, Antonescu ar avea în paralel o serie de întâlniri pentru pregătirea reuniunii ALDE de la Bucureşti. Totodată, printre absenţi se numără senatorul Vasile Blaga, preşedinte al PDL, care şi-a programat o conferinţă de presă comună cu Mihai Răzvan Ungureanu.

Deputatul minorităţii evreieşti, Aurel Vainer, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu se află în ţară şi acesta a fost motivul pentru care a lipsit de la şedinţa solemnă de comemorare a Holocaustului, menţionând că mulţi dintre senatori s-au aflat în teritoriu.

Şedinţa solemnă a fost condusă de vicepreşedintele Senatului, Petru Filip, asistat de secretarii Gheorghe David şi Valentin Calcan.

Citeşte şi Gitenstein: Crima împotriva evreilor a avut loc în contextul colapsului statului de drept

Senatorii s-au reunit, miercuri, într-o şedinţă de plen comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului din România.

Lucrările au debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT