Urmările dezastrului din Mehedinţi. Oraşul Drobeta Trunu-Severin a fost devastat de furtună VIDEO

Copaci bătrâni de un secol smulși din rădăcină, bănci distruse, locuri de joacă și alei afectate. Acesta este bilanțul furtunii care s-a abătut în week-end peste municipiul Drobeta Turnu-Severin, dar și peste pădurea din nordul orașului, în care se relaxau zilnic sute de localnici. Autoritățile lucrează de câteva zile să înlăture dezastrul produs de furtuna de o violență extremă.
Filip Stan
10 iul. 2019, 05:34
Urmările dezastrului din Mehedinţi. Oraşul Drobeta Trunu-Severin a fost devastat de furtună VIDEO

Bilanțul efectelor CODURILOR ROȘU și PORTOCALIU de vijelii și averse în județul Mehedinți, au produs efecte în zece localități, cel mai grav fiind afectat municipiul Drobeta Turnu Severin.

„Efecte au fost înregistrate în Drobeta Turnu Severin, Orşova, Ciochiuţa, Şimian, Cerneţi, Ilovu, Magheru, Roşiori, Răscoleşti, cele mai multe intervenţii fiind în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde pompierii din cadrului Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au acţionat pentru înlăturarea mai multor acoperişuri sau elemente de acoperiş (28), doborâte de vântul puternic, dar şi pentru îndepărtarea a 11 copaci căzuţi peste case, autoturisme, stâlpi electrici sau pe carosabil.

În municipiul Orșova, pompierii au intervenit pentru degajarea unui autoturism peste care căzuse un copac, iar în oraşul Strehaia pentru localizarea unui incendiu manifestat la un stâlp electric din lemn. În comuna Șimian, s-a intervenit pentru îndepărtarea unui acoperiș, a patru copaci, precum şi a patru stâlpi electrici, dar și a unui panou publicitar”, a anunţat ISU Mehedinţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT