PSD vrea referendum pentru revizuirea Constituţiei înainte de alegerile prezidenţiale

PSD anunţă intenţia de a organiza referendumul pentru revizuirea Constituţiei înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, motivând urgenţa izvorâtă din voinţa populară, exprimată pe 26 mai. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că referendumul ar trebui organizat o dată cu alegerile prezidenţiale.
Filip Stan
10 iul. 2019, 11:45
PSD vrea referendum pentru revizuirea Constituţiei înainte de alegerile prezidenţiale

PSD consideră că referendumul pentru revizuirea Constituţiei în vederea transpunerii referendumului din 26 mai trebuie să aibă loc cât mai curând cu putinţă.

”În acest sens, termenul propus de preşedinte este mult prea lung, având în vedere că poporul român s-a exprimat fără echivoc în privinţa celor două întrebări de la referendum. Aşadar, revizuirea Constituţiei trebuie să aibă loc mult mai devreme decât alegerile prezidenţiale, urmând ca data referendumului de revizuire să fie stabilită imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare”, se arată într-un comunicat PSD.

De asemenea, PSD a anunţat că nu va mai iniţia nicio modificare a legilor justiţiei până când magistraţii nu vor ajunge la un consens unanim. Social-democraţii afirmă că Raportul de follow-up publicat de GRECO se raportează la evaluarea ad-hoc din luna martie, deci nu are nicio legătură cu referendumul din 26 mai.

”Raportul GRECO conţine concluzii şi recomandări care au generat şi generează în continuare dispute aprinse în interiorul sistemului judiciar din România. Magistraţii înşişi critică Raportul şi reclamă erori majore în aprecieri, iar unele concluzii ale GRECO sunt contrare dispoziţiilor Curţii Constituţionale. Consiliul Superior al Magistraturii pare a se opune mai multor obiecţii ridicate de experţii GRECO. În aceste condiţii, oamenii politici trebuie să se abţină de la orice demers până când magistraţii şi experţii nu se vor pune de acord. Poziţia PSD este cât se poate de clară: nu va mai pune în discuţie nicio modificare a legilor justiţiei şi nu se va mai implica în astfel de controverse până când nu se va ajunge la un consens general în rândul asociaţiilor reprezentative ale magistraţilor din România”, a transmis, miercuri, PSD, printr-un comunicat de presă.

Social-democraţii susţin că este o poziţie similară cu cea adoptată de Olanda care într-un răspuns oficial adresat GRECO a afirmat că „nu poate implementa recomandările decât cu un larg sprijin al judecătorilor şi procurorilor, care până în prezent nu au ajuns la un consens”.

”De altfel, în prezent sunt 14 state europene, printre care Franţa, Germania, Olanda etc. care încă nu au aplicat recomandările GRECO, ceea ce înseamnă că România nu este nici pe departe un caz singular, cum sugerează preşedintele”, a mai transmis PSD.

Referendumul pentru modificarea Constituţiei este bine să fie organizat odată cu primul sau al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

„După părerea mea, referendumul este bine să fie organizat fie împreună cu primul tur al prezidenţialelor, fie împreună cu al doilea tur”, a declarat preşedintele Iohannis, întrebat de data referndumului.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Referendumul pentru modificarea Constituţiei e bine să fie organizat odată cu prezidenţialele

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
„Lăsați-l pe Hagi să muncească! Vă trebuie c**ie!” Pe cine dă vina Arlauskis pentru dezastrul României din Liga Națiunilor
Capital.ro
Apa și canalizarea costă de peste două ori mai mult în unele orașe! Unde sunt cele mai mari tarife din România
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Petrache a dispărut pe 2 octombrie, din Crângași! Apelul disperat al mamei sale
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Horoscop 8 octombrie 2026. O zi cu întorsături pe care puțini le anticipau! Vin bani, se află un adevăr și o ușă se deschide exact la momentul potrivit
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte