Google recunoaşte că ascultă înregistrări provenite de la aplicaţia sa de asistenţă vocală

Google a recunoscut joi că angajaţii săi au acces la înregistrările aplicaţiei Assistant Google, după dezvăluiri ale radioteleviziunii belgiene VRT, recunoscând în acelaşi timp că aceasta poate înregistra din greşeală fără să fi fost activată intenţionat de utilizatorii săi, relatează AFP.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 13:23
Google recunoaşte că ascultă înregistrări provenite de la aplicaţia sa de asistenţă vocală

Compania explică faptul că specialişti în limbaj ascultă înregistrările utilizatorilor aplicaţiei de asistenţă vocală pentru a îmbunătăţi capacitatea sa de înţelegere a diferitelor limbi şi accente.

O muncă „necesară creării de produse precum Assistant Google”, a adăugat grupul.

Radioteleviziunea belgiană VRT a relatat că a putut asculta peste o mie de înregistrări provenite de la dispozitive din Belgia şi Olanda, între care 153 captate accidental.

Printre înregistrări se numără şi unele în care utilizatorii vorbesc despre viaţa lor amoroasă sau despre copiii lor sau furnizează informaţii personale, cum ar fi adresa lor.

Google afirmă că echipele sale anchetează scurgerea de date audio al cărei autor este un angajat „care nu a respectat politica de securitate a datelor”.

„Vom face o examinare completă a dispozitivelor noastre de securitate pentru a evita repetarea situaţiei”, a promis compania.

Google a mai transmis că angajaţii săi nu au acces decât la 0,2% din înregistrări şi că acestea „nu sunt asociate conturilor de utilizatori”.

În mod normal, Assistant Google nu se activează decât atunci când utilizatorul face asta, apăsând pe un buton sau spunând ‘Hey Google’.

Compania recunoaşte că aplicaţia poate înregistra din greşeală, când programul interpretează „un anumit zgomot sau unele cuvinte din fundal” ca fiind cuvântul-cheie.

Ea reaminteşte că utilizatorii pot modifica parametrii aplicaţiei pentru a dezactiva stocarea de date audio pe contul lor de Google sau pentru a le elimina automat la fiecare 3 sau 18 luni.

Înainte de Google, Amazon a fost la rândul său criticată după apariţia unor dezvăluiri că angajaţi ai săi ascultau conversaţii pentru a îmbunătăţi sistemul, conform companiei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Vadana a greșit! Cristi Balaj, verdict dur după haosul creat de arbitru în UTA – Oțelul 2-2, odată cu fluierul final. Ce spune regulamentul. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
Cine sunt piloții care au doborât drona. Intervenția a fost dificilă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România