Ce spun nemţii despre tremuratul lui Merkel. Sondaj surprinzător privind problemele de sănătate ale cancelarului

Într-un sondaj recent, germanii au oferit o serie de răspunsuri surprinzătoare cu privire la starea de sănătate a Angelei Merkel.
Iulian Tudor
13 iul. 2019, 13:05
Ce spun nemţii despre tremuratul lui Merkel. Sondaj surprinzător privind problemele de sănătate ale cancelarului

O majoritate a germanilor (59%) consideră că cele trei serii de tremurat în public ale cancelarului Angelei Merkel ţin de sfera „privată”, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, relatează AFP, citat de news.ro.

Merkel, aflată la putere de 14 ani, a provocat îngrijorare, în ultimele săptămâni, după ce a fost cuprinsă – în trei rânduri – de tremurat în cursul unor ceremonii oficiae.

Însă 59% dintre persoanlee intervievate consideră că acest tremurat ţine doar de sfera „privată” a cancelarului, care urmează să împlinească vârsta de 65 de ani la 17 iulie.

Alte 34% dintre persoanele chestionate consideră, din contră, că este vorba despre o informaţie de interes public, potrivit acestui sondaj realizat de Civey şi publicat în ediţia de sâmbătă a Augsburger Allgemeinen.

Între persoanele intervievate, simpatizanţi ai Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservator), formaţiunea lui Merkel, dar şi ai Partidului Social Democrat (SPD) şi Verzi consideră în majoritatea lor că acest tremurat o priveşte numai pe Merkel.

Numai simpatizanţii Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) consideră acesta un subiect de interes public.

Angeka Merkel s-a aşezat joi, în mod excepţional, pe un scaun, în cursul unei ceremonii de intinare a imnurilor naţionale, la o zi după ce a tremurat a treia oară în public.

Cancelarul a dat asigurări cu privire la starea sa de sănătate şi a subliniat miercuri că se simte „foarte bine”. Ea a atribuit incidentul unei reacţii psihosomatice legate de o anxietate pe care i-o provoacă prima sa criză impresionantă de tremurat, care a avut loc în urmă cu o lună.

Tabloidul Bild scrie că Merkel a efectuat examene medicale aprofundate – mai ales de sânge -, după prima sa criză, la 18 iunie, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ea a atribuit atunci acest incident unei dezhidratări legate de o căldură puternică la Berlin la vremea respectivă.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT