Ecotichete de 45.000 de lei începând de luni. Cine sunt beneficiarii

Bugetul pentru programul "Rabla Plus" va fi suplimentat începând de luni, 15 iulie, cu suma de 15 milioane de lei, în contextul în care toate tichetele pentru persoane fizice disponibile au fost epuizate după patru luni de la demararea programului, a anunţat Ministerul Mediului.
Romania TV
15 iul. 2019, 03:57
Ecotichete de 45.000 de lei începând de luni. Cine sunt beneficiarii

RABLA PLUS 2019. „Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilităţii, la nivel european, s-a dovedit una câştigătoare. În premieră, în doar patru luni de la lansare, bugetul programului ‘Rabla Plus’ pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuţiilor despre reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului pe care le-am avut, ieri şi astăzi, în cadrul Consiliului miniştrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE şi iată că ţara noastră livrează rezultate concrete. Şi pentru că apetitul românilor pentru maşini curate este în creştere, am decis să suplimentăm bugetul ‘Rabla Plus’ pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca şi această nouă alocare să fie consumată până la sfârşitul anului”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.

Bugetul Programului Rabla Plus, suplimentat cu 15 milioane de lei. Tichetele vor fi disponibile de luni

Potrivit ministerului de resort, în cadrul Programului „Rabla Plus”, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

În cazul achiziţionării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de extensia „Rabla Plus”.

În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de opt ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei.

Totodată, în situaţia achiziţionării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa atât prima de casare de 6.500 de lei, cât şi ecotichetul în valoare de 20.000 de lei. 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat cu Florentin Petre și Cătălin Hîldan, înainte de Dinamo – Rapid: “Borcea a trimis televiziunile!”
Capital.ro
Ora de vară 2026. Data la care se dau ceasurile înainte cu o oră. Când trece România la ora de vară?
Playtech.ro
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea Dedeman aflată în centrul tranzacției Carrefour
Adevarul
Un economist traduce ce ne spune ratingul Fitch: Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Fotbalistul român important a refuzat-o pe FCSB pentru a semna cu Dinamo! Gigi Becali îi oferea un salariu uluitor
MediaFlux
Dezastru financiar pentru trei zodii. Ghinionistele horoscopului după 14 februarie
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat