Decizie amânată în cazul Sorinei. Fetiţa va afla dacă poate părăsi ţara pe 18 iulie

Judecătoria Slatina va decide joi, 18 iulie, dacă Sorina, fetița din Baia de Aramă, poate părăsi țara împreună cu familia de români stabiliți în Statele Unite ale Americii. Judecătoria trebuia să ia o decizie astăzi, însă judecătorii au amânat speța din cauza unei taxe de timbru neachitate.
Iulian Tudor
15 iul. 2019, 06:50
Decizie amânată în cazul Sorinei. Fetiţa va afla dacă poate părăsi ţara pe 18 iulie

Potrivit avocatul familiei Şaramăt, amânarea a fost decisă din motive de procedură, pentru ca familia Săcărin să timbreze pe fiecare capăt o cerere de pretenţii în bani.

Soţii Săcărin solicită pretenţii în bani de câte 30.000 de dolari pe lună pentru perioada cât stau în România şi nu realizează venituri în SUA.

„Din cauza unor aspecte de procedură (a fost amânată cauza – n.r.). S-a formulat o cerere convenţională de către soţii Săcărin care nu a fost timbrată pe fiecare capăt de cerere şi instanţa a făcut această regularizare în sensul ca ei să-şi timbreze fiecare capăt de cerere. Este chestiunea aceea cu pretenţiile în bani, în sensul că dacă se va admite ordonanţa preşedinţială, să fie obligat statul român şi procurorul general să le plătească contravaloarea şederii în ţară şi beneficiul nerealizat, venituri nerealizate, în SUA. Undeva la 30.000 de dolari pe lună. Oricum cererea asta nu are ce căuta în dosarul de ordonanţa preşedinţială. Ordonanţa preşedinţială are caracter de urgenţă. Cererea asta trebuia disjunsă, nu trebuia lăsată într-o ordonanţă preşedinţială ca să mai cauzeze o amânare. Numai caracter urgent n-a avut ordonanţa preşedinţială, o bătaie de joc (…). Nu s-a admis nimic, s-a făcut o regularizare în sala de şedinţă. (…) Joi ar trebui soluţionată această ordonanţă preşedinţială, să nu se mai amâne”, a spus avocatul familiei Şărămăt.

El a menţionat că va formula în dosar, în scris, o cerere de disjungere a solicitării privind pretenţiile în bani astfel încât dosarul privind solicitarea procurorului general să se judece cu celeritate.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.

Procurorul general al României discută la Secţia Specială de investigare a magistraţilor despre reţinerea paşaportului Sorinei

Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.

Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea Procurorului General de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o.

Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de opt ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune „mamă”.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a dispus începerea urmăririi penale pentru purtare abuzivă în cazul procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, cea care ar fi bruscat-o pe Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, în timp ce copilul era ridicat din casa asistentului maternal pentru a fi dat spre adopţie, potrivit unor surse judiciare.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Predicțiile românului care a împlinit 100 de ani: cine câștigă titlul în SuperLiga? „Sunt iuți!”
Capital.ro
Cadastru pentru proprietarii de teren sau casă la țară. Statul le oferă gratuitate. Actele necesare la dosar
Playtech.ro
'Preţ scump', greşeala de limbă pe care mulţi români o fac. Care este forma corectă
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB a primit o ofertă interesantă, dar s-a speriat de Kalașnikovuri: ”Ajung în sicriu acasă!”
MediaFlux
Superstiții de Revelion. De ce este bine să nu te prindă Anul Nou fără bani în buzunar
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend