Locul exact unde a fost asasinat Iulius Cezar, descoperit de cercetători

Cercetătorii spanioli au anunţat, miercuri, că au descoperit locul exact unde a fost asasinat Iulius Cezar, în anul 44 î.e.n., la Roma.
Romania TV
11 oct. 2012, 09:18
Locul exact unde a fost asasinat Iulius Cezar, descoperit de cercetători

„Întotdeauna am ştiut că Iulius Cezar a fost asasinat în Curia Pompei (sala unde avea loc şedinţa Senatului roman, n.r.), pe 15 martie 44 î.e.n., pentru că este ceea ce ne transmit textele clasice”, spune Antonio Monterroso, de la Centrul superior de cercetări ştiinţifice din Spania.

„Însă, până de curând, nu am avut nicio dovadă concretă a acestui eveniment, prezentat de numeroase ori în pictura istorică şi cinema”, a adăugat acesta.

Antonio Monterroso şi echipa sa au anunţat că au descoperit o structură de ciment cu o lăţime de trei metri şi o înălţime de doi metri, care ar fi fost comandată de Octavian Augustus, fiul adoptiv succesor al lui Cezar, chiar pe locul unde suveranul a fost înjunghiat, în plină şedinţă a Senatului, de un grup de senatori.

„Ştim cu certitudine că locul de unde Cezar a prezidat această şedinţă a Senatului şi unde a căzut, înjunghiat, a fost delimitat de o structură dreptunghiulară cu patru pereţi, care înconjoară o dală de ciment”, a explicat cercetătorul.

Dala ar fi fost amplasată în acest loc de Augustus, pentru a marca locul de unde Cezar a prezidat ultima sa şedinţă în Senatul roman – înainte de a fi asasinat – şi pentru a „condamna” acest spaţiu, a adăugat cercetătorul.

Noile informaţii confirmă, spun specialiştii spanioli, că „generalul a fost înjunghiat chiar în centrul zonei din spatele Curiei, pe când prezida, aşezat pe un scaun, la şedinţa Senatului”.

Descoperirea se înscrie în cadrul lucrărilor efectuate de specialişti în zona arheologică Torre Argentina, în centrul istoric al Romei, unde se găseşte Curia Pompei.

Gaius Iulius Cezar (13 iulie, cca. 100 î.e.n – 15 martie, 44 î.e.n.) a fost un lider politic şi militar roman şi una dintre cele mai influente şi controversate personalităţi istorice. Rolul său a fost esenţial în instaurarea dictaturii la Roma, eliminarea democraţiei Republicii şi în punerea bazelor Imperiului Roman.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, un „client” și un remarcat: „Joacă na-ți-o ție, dă-mi-o mie! / Aduce aminte de Răducioiu!”. Notele după FCSB – Oțelul 1-0
Capital.ro
Grăsimea are „memorie”! De ce kilogramele pierdute prin dietă revin atât de ușor
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte