Definitivat 2019: Peste 7.400 de candidaţi s-au înscris la examenul de definitivare în învăţământ

Peste 7.400 de candidați s-au înscris la examenul național de definitivat, care se va desfășura mâine, anunță Ministerul Educației. Examenul va începe la ora 10:00, iar candidații trebuie să fie prezenți în centrele de examen până cel târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. Profesorii au la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele de la definitivat.
Filip Stan
23 iul. 2019, 12:45
Definitivat 2019: Peste 7.400 de candidaţi s-au înscris la examenul de definitivare în învăţământ

DEFINITIVAT 2019. Nota la examenul scris de definitivare are o pondere de 70 în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului. 

Examenul de definitivat se va desfășura în 42 centre de examen (câte unul în fiecare județ şi în Municipiul Bucureşti). În acest an, proba va fi susținută la 96 de discipline de examen.

Definitivatul este examenul în urma căruia profesorii depășesc statutul de debutant şi pot intra pe o rută de profesionalizare, dând examenele de gradul II și I.

Dintre cei 8.064 de candidați înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă de mâine 7.482 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin 1 an;
  • calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menționate anterior.

Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

A fost înregistrat un număr mare de candidați înscriși pentru următoarele discipline/specializări:

  • limba română și literatură pentru copii/metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar – învățământ preșcolar în limba română (2.079);
  • limba și literatura română și matematică/metodica predării acestora – învățământ primar în limba română (1.367);
  • educaţie fizică şi sport/specialitate și metodica predării acesteia (856);
  • limba și literatura engleză/specialitate și metodica predării acesteia (464);
  • limba și literatura română/specialitate și metodica predării acesteia (401).

Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt concepute de Centrul Național de Evaluare şi Examinare şi vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) și la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel național. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 5 august 2019.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat