Definitivat 2026. Care sunt condițiile de înscriere și până când se depun dosarele

Potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, profesorii se pot înscrie pentru examenul de definitivat de anul următor până pe 10 octombrie.
Irina Dumitrescu
25 sept. 2025, 15:43
Definitivat 2026. Care sunt condițiile de înscriere și până când se depun dosarele

Definitivat 2026. Pentru a se putea înscrie la examenul de definitivat, profesorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Află în rândurile de mai jos care sunt acestea.

Definitivat 2026. Tot ce trebuie să știe profesorii care dau examen la anul

Pentru a se putea înscrie, profesorii trebuie să aibă stagiul practic minim de un an școlar (sau ore de predare echivalente normei de un an), anunță ISJ Mureș, potrivit edupedu.ro.

„Stagiul practic minim, obligatoriu pentru obținerea definitivării în învățământ, are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu de predare efectivă la catedră, în sistemul național de învăţământ preuniversitar, cu statut de personal didactic calificat, conform studiilor absolvite.

Candidații aflați pentru prima dată în situația efectuării stagiului practic se pot înscrie la examen dacă, la data înscrierii, au încheiat un contract de muncă într-o unitate de învățământ preuniversitar, ce prevede activitate la catedră cu normă întreagă, în calitate de cadru didactic calificat şi pot susţine proba scrisă dacă finalizează stagiul practic obligatoriu în sesiunea respectivă.

Candidații pot susține examenul național pentru definitivare în învățământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unei taxe în cuantum de 300 lei”, se arată în documentul ISJ Mureș.

7948-22-09-2025

De asemenea, profesorii care vor să se pregătească pentru examen trebuie să știe că pentru anul școlar 2025-2026 este valabilă metodologia-cadru din 31 august 2020.

Citește și An universitar 2025-2026: Programul semestrelor şi al vacanţelor pentru studenţi, noutăţi despre burse şi tarife la cazare. Proteste masive de luni

Cum se calcumează vechimea la catedră

Potrivit metodologiei, calculul vechimii efective la catedră, pentru obţinerea definitivării în învăţământ, seface în felul următor:

a) se ia/iau în calcul întreaga perioadă/toate perioadele consecutive sau nu în care s-a prestat activitate de predare efectivă, ca personal didactic calificat, respectiv după absolvirea studiilor de specialitate cu examen de diplomă sau de licenţă, după caz, şi îndeplinirea condiţiilor de formare iniţială pentru profesia didactică, conform legii;

b) orele de predare echivalente normei de un an se calculează înmulţind numărul de săptămâni ale anului şcolar cu numărul de ore din norma didactică a funcţiei didactice ocupate;

c) perioada concediului de maternitate se consideră vechime la catedră

Citește și E OFICIAL! Câte ”libere” primesc cadrele didactice care lucrează în weekend sau în zilele de sărbătoare legală

Calendarul Definitivat 2026

Profesorii au timp să se înscrie la examenul de definitivat până pe 10 octombrie 2025. Înscrierile se la unitățule de învățământ.

Iată calendarul publicat în Monitorul Oficial

1 – 10 octombrie 2025: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene / Comisiei de examen a Municipiului București

13 – 24 octombrie 2025: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.

Până la 29 mai 2026: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
a) prima inspecție de specialitate până la 6 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 29 mai.

2 – 15 iunie 2026: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică

14 iulie 2026: Susţinerea probei scrise

21 iulie 2026: Afişarea rezultatelor inițiale

21 – 22 iulie 2026: Înregistrarea contestaţiilor

22 – 26 iulie 2026: Soluționarea contestaţiilor

27 iulie 2026: Afişarea rezultatelor finale

27 – 29 iulie 2026: Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați

30 iulie – 18 august 2026: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației și Cercetării