Canicula se deplaseză spre nordul Europei. Recorduri de temperatură în Suedia şi Norvegia

Ţările nordice înregistrează temperaturi extreme din cauza deplasării spre nord a caniculei istorice care loveşte Europa, creând în unele regiuni "nopţi tropicale", comentează AFP.
Romania TV
28 iul. 2019, 05:32
Canicula se deplaseză spre nordul Europei. Recorduri de temperatură în Suedia şi Norvegia

În nordul Norvegiei, Laksfors a înregistrat sâmbătă o temperatură de 35,6 grade Celsius, egalând astfel recordul naţional stabilit la Nesbyen în 1970, a anunţat serviciul naţional de meteorologie pe Twitter, precizând, totodată, că va verifica din nou dacă staţia funcţionează corect.

Institutul meteorologic norvegian a mai declarat că a constatat „nopţi tropicale” în diferite zone din sudul ţării, ceea ce înseamnă că temperaturile nu au coborât sub 20 de grade Celsius în cursul nopţii.

În Suedia, de asemenea nordul ţării este lovit din plin de căldurile extreme, a anunţat sâmbătă Institutul meteorologic şi hidrologic suedez (SMHI).

Micul oraş Markusvinsa (nord) a atins vineri un record de 34,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată în acest an în Suedia.

„Este cea mai ridicată temperatură din Marele Nord cu începere din 1945 şi a treia temperatură mare cunoscută” în Suedia, a declarat pentru AFP meteorologul din cadrul SMHI Jon Jorpeland.

La începutul săptămânii, mai multe locuri din Suedia au cunoscut, ca şi în Norvegia, „nopţi tropicale”.

Potrivit meteorologului, temperaturile nu au fost extreme în sudul Suediei şi nu este neobişnuit să se înregistreze 30 de grade Celsius câteva zile pe an în această ţară, chiar dacă temperaturile actuale sunt peste medie.

SMHI a avertizat contra riscului de penurie de apă în august în 15 din cele 21 de comitate ale Suediei.

Valul de căldură a fost resimţit şi în alte ţări nordice.

Alerte de caniculă au fost difuzate nu doar în Norvegia şi Suedia, ci şi în Finlanda.

La începutul săptămânii, poliţia finlandeză i-a îndemnat pe şoferi să fie atenţi la elani, din ce în ce mai numeroşi traversând şoselele în căutarea apei.

Organizaţia meteorologică mondială (OMM) prevede că fluxurile atmosferice vor face să circule căldură dinspre Europa spre Groenlanda, „cu efect creşterea temperaturii şi accelerarea topirii” gheţarilor.

Previziunile actuale arată că topirea gheţarilor ar putea atinge recordurile din 2012, a adăugat OMM, care citează cercetători din cadrul Institutului meteorologic danez.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Prețurile abonamentelor din SuperLiga. Ce echipă vinde cel mai scump și cine e campioană la ticketing
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
Ce studii și ce avere are Sorin Grindeanu, ar putea ajunge din nou premier. Ce urmează după căderea Guvernului Veștea
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?