Accident naval în Delta Dunării. Două ambarcaţiuni s-au ciocnit, între răniţi sunt şi turişti străini

Un accident naval a avut loc marţi seara, în Delta Dunării, după ce două ambarcaţiuni în care se aflau 13 persoane s-au ciocnit.
Romania TV
30 iul. 2019, 19:51
Accident naval în Delta Dunării. Două ambarcaţiuni s-au ciocnit, între răniţi sunt şi turişti străini

Cinci persoane au fost rănite, acestea primind îngrijiri medicale din partea cadrelor medicale chemate la faţa locului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul unui accident naval produs la intersecţia canalelor Mustaca şi Solomon.

În accident au fost implicate două ambarcaţiuni în care se aflau opt persoane, respectiv cinci persoane. Din totalul de 13 persoane, cinci au avut nevoie de asistenţă medicală, fiind preluate de trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj SMURD. Din cele cinci persoane rănite, două au naţionalitate româno-engleză şi una este de naţionalitate engleză.

Victimele au suferit traumatisme minore şi se află la Spitalul Judeţean Tulcea pentru investigaţii suplimentare.

DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Haos pe Aeroportul Otopeni! Taxe ca în Europa, dar condiții ca în autogară: sunt de 6 ori mai mulți pasageri decât permite infrastructura
Capital.ro
Elena Udrea a luat decizia. Anunț după ieșirea din închisoare: Mă ocup de...
Playtech.ro
Se schimbă legea! Cum vor obține permisul de conducere tinerii șoferi care au avut categoria A1 și B1
DailyBusiness
Giganții Microsoft și Amazon disponibilizează sute de angajați din România
Adevarul
Un englez a înfruntat găștile de Alba-Neagra de pe Podul Londrei fiind scuipat, umilit și lovit: „Nu le e frică să te atace”
wowbiz.ro
"Dansez în întuneric, cu tine în brațele mele" Ce a apucat să-i spună Mihaela Rădulescu lui Felix Baumgartner înainte de moarte. Gestul sfâșietor care o va urmări toată viața
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Războiul viitorului. Provocarea lui Trump pentru Putin, în Ucraina
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
S-a încins! Aryna Sabalenka a postat imagini cu ea în bikini alături de iubitul milionar și musculos, din vacanța de cuplu
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Ce ar fi dus la moartea lui Felix Baumgartner. Presa italiană, unde tragedia a avut loc, face dezvăluiri după ce carabinierii au fost la fața locului
Playsport.ro
Soarta primei mașini electrice românești. Ce s-a întâmplat cu EV-ul produs la Cluj-Napoca, de fapt
Capital.ro
Legea care se impune la fiecare bloc, o dată la trei luni. Asociația de proprietari e obligată. Se aplică 8.000 de lei amendă pentru nerespectare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Vești excelente pentru 2,9 milioane de pensionari: ce se schimbă începând cu 1 septembrie 2025
MediaFlux
Calcule. Ce poți face, de fapt, cu alocația unui copil în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cardurile de energie, pierdute în birocrație. Pensionarii și familiile sărace, loviți de scumpiri