Ecaterina Andronescu trimite Corpul de Control în unităţile de învăţământ din ţară

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) derulează, începând de joi şi până la sfârşitul lunii, o inspecţie tematică în unităţile de învăţământ, dublată de o analiză de risc, privind evoluţia situaţiei şcolare a elevilor din învăţământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul şcolar 2015-2016, până la susţinerea Evaluării Naţionale, din anul şcolar 2018 - 2019.
Romania TV
01 aug. 2019, 11:53
Ecaterina Andronescu trimite Corpul de Control în unităţile de învăţământ din ţară

„Începând de astăzi, 1 august și până la sfârșitul lunii, Ministerul Educației Naționale derulează în unitățile de învățământ o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Astfel, în următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara.

„Obiectivele acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare”, se mai arată în comunicatul de presă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi