Un chimist renumit face lumină în cazul incinerării Alexandrei Măceşanu. „Ce se vehiculează în spaţiul public sunt nişte baliverne”

Bâlbâiala procurorilor și a polițiștilor, celor de la Institutul Medico Legal, ridică foarte multe semne de întrebare asupra cazului de la Caracal.
Ionela Marcu
03 aug. 2019, 18:04
Un chimist renumit face lumină în cazul incinerării Alexandrei Măceşanu.

Inginerul chimist Corneliu Ivașcu, fostul director tehnic al Combinatului chimic din Arad Archim, a declarat pentru că tot ce se spune în spațiul public sunt „baliverne”, scrie qmagazine.ro.

Citeşte şi IPOTEZĂ ŞOC. „Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu trăiesc”. Unde s-ar afla adolescentele răpite

„Nu este posibil ceea ce declară criminalul de la Caracal. Pentru a arde un corp, îți trebuie o sursă puternic oxidantă, adică trebuie introdus un surplus de oxigen sau, cum făceau pe vremuri fierarii cu foalele, pentru că altfel nu ardea cărbunele. Degeaba ai doar benzina dacă nu ai și aer. Îți mai trebuie, obligatoriu, o substanță oxidantă să reacționeze cu substanțele organice. Nu știu care sunt interesele, dar am sesizat că, pe voi, presa, vă trimit după ceea ce vor ei. Dacă era o ardere completă, nu poate fi vorba de ADN. La temperatura care ar fi fost necesară pentru incinerare, proteinele nu mai există. Puțin probabil să se mai poată găsi vreo urmă în urma unei arderi. Ar trebui să existe un fragment care nu a fost supus arderii flăcării. Să fi fost supus unei temperaturi de doar 400-500 de grade. Doar în acest caz ar mai rămâne tiparul inițial al ADN-ului. Dacă s-a descompus termic îți rămâne o jumătate de moleculă, iar pentru analiză îți trebuie ciclul complet. O proteină este compusă dintr-un lanț de aminoacizi. ADN-ul dă miliarde combinații ale aminoacizilor. Tocmai pe asta se bazează ADN-ul. Secvența, de la un individ la altul, este unică. În momentul expunerii la flacără directă, lanțul de aminoacizi se rupe. Se pot găsi fragmente de secvență, care nu sunt edificatoare. Puțin probabil ca, la o temperatură ridicată, să aibă întreaga secvență completă. Ceea ce văd că se vehiculează în spațiul public sunt niște aiureli, niște baliverne”, a declarat Corneliu Ivașcu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT