Un iranian condamnat la închisoare pe viaţă a reuşit să fugă în Canada, la familia lui

Un iranian care executa o condamnare la închisoare pe viaţă pentru că a proiectat un site pornografic a fugit din Iran cu ocazia unei permisii şi s-a alăturat familiei sale din Canada, au declarat sâmbătă autorităţile iraniene şi canadiene.
Alina Costache
04 aug. 2019, 11:04
Un iranian condamnat la închisoare pe viaţă a reuşit să fugă în Canada, la familia lui

„Canada salută anunţul că Saeed Malekpour a ajuns la familia sa din Canada”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe canadian într-un comunicat transmis AFP sâmbătă seara.

Fără să poată oferi mai multe detalii din „motive de confidenţialitate”, purtătorul de cuvânt a menţionat că Ottawa a pledat ”pentru eliberarea domnului Malekpour”, care este rezident permanent al Canadei. „Suntem fericiţi că el se află acum în Canada”, a adăugat oficialul, potrivit Agerpres.

„Acestui individ i s-a interzis să părăsească ţara şi aparent a plecat (…) prin reţele neoficiale”, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Esmaili, la televiziunea oficială, ca reacţie la informaţiile despre fuga din Iran a lui Saeed Malekpour.

„Acest individ a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi a executat o pedeapsă de peste 11 ani”, a declarat Esmaili, citat de Mizan Online, agenţia de ştiri a autorităţii judiciare. „El a primit o permisie de trei zile (la 20 iulie) şi la sfârşitul acestei perioade nu a revenit la închisoare”, a spus el.

”Coşmarul s-a încheiat în sfârşit”, a scris sora lui, Maryam Malekpour, vineri seară, pe Twitter, alături de un clip care îl arăta pe fratele ei într-un aeroport. De asemenea, ea a mulţumit tuturor oamenilor care i-au susţinut în tot acest timp şi Canadei pentru ”leadership”-ul ei, informează Agerpres.

Malekpour a fost arestat în Iran în 2008, în timp ce îl vizita pe tatăl său grav bolnav. El a fost acuzat de „proiectarea şi găzduirea de site-uri pentru adulţi”, „agitaţie împotriva regimului” şi „insultare a islamului”, potrivit rudelor sale. El a fost condamnat mai întâi la moarte înainte ca pedeapsa să fie comutată la închisoare pe viaţă în august 2013.

Încarcerarea lui Malekpour a fost unul dintre multele cazuri proeminente care au implicat iranieni cu dublă naţionalitate sau rezidenţă permanentă străină, scrie BBC duminică. În timpul detenţiei, Malekpour a fost torturat fizic şi psihologic şi a petrecut mai mult de un an în încarcerare solitară, potrivit Amnesty International.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Ianis Stoica, „foarte supărat” după mesajul primit de la FRF: „Nu ești convocat de data aceasta”. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte