Rusia susţine că va câştiga cursa de dezvoltare a unor arme nucleare de generaţie nouă

Kremlinul a anunţat marţi că va câştiga cursa de dezvoltare a unor arme nucleare de generaţie nouă, în pofida accidentului unei rachete misterioase produs în nordul Rusiei, care a provocat creşterea temporară a nivelului radiaţiilor, transmite Reuters.
Filip Stan
14 aug. 2019, 04:56
Rusia susţine că va câştiga cursa de dezvoltare a unor arme nucleare de generaţie nouă

Rosatom, agenţia nucleară de stat a Rusiei, a anunţat că accidentul din 8 august a avut loc în timpul testării unei rachete pe o platformă marină din Marea Albă. În accident au murit cel puţin cinci persoane, iar alte trei au fost rănite.

Agenţia s-a angajat că va continua să dezvolte arme noi, afirmând că cei care au murit în timpul testului sunt eroi.

Preşedintele american Donal Trump a scris pe Twitter că Statele Unite „află multe” din această explozie, despre care a sugerat că s-a întâmplat în timpul testării unei rachete nucleare de croazieră lăudată de preşedintele Vladimir Putin anul trecut.

Rusia, care a anunţat că racheta va avea „o rază de acţiune nelimitată” şi că va putea depăşi orice apărare, a numit racheta 9M730 Burevestnik (Storm Petrel), în timp ce NATO a numit-o SSC-X-9 Skyfall.

Un oficial al administraţiei Trump a spus că Washingtonul nu este pregătit să afirme în acest moment dacă a fost o explozie nucleară, dar crede că a implicat elemente radioactive.

Oficialul a spus că explozia ar putea fi un recul semnificativ pentru programul rusesc, cu toate că nu este clarr că a fost provocată de o defecţiune la lansare.

Trump a scris pe Twitter că Statele Unite au „o tehnologie similară dar mai avansată” şi a spus că ruşii sunt îngrijoraţi de calitatea aerului în jurul facilităţii şi mai departe de aceasta, o situaţie pe care a descris-o ca nefiind bună.

Kremlinul a reacţionat marţi afirmând că Rusia, nu Statele Unite se află în frunte când este vorba despre arme nucleare noi.

„Preşedintele nostru a afirmat în mod repetat că tehnologia rusească în acest sector depăşeşte semnificativ nivelul la care au ajuns alte ţări şi este unică”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Putin s-a folosit de discursul asupra stării naţiunii din 2018 pentru a prezenta ceea ce a numit arme nucleare invincibile, inclusiv o rachetă nucleară de croazieră, o dronă nucleară subacvatică şi o armă cu laser.

Tensiunile dintre Moscova şi Washington legate de controlul armelor au fost exacerbate de denunţarea în această lună a unui tratat nuclear major.

Semn al gravităţii situaţiei în zona accidentului, autorităţile au recomandat locuitorilor din satul Nionoksa, aflat în apropiere, să părăsească zona o perioadă scurtă de timp, până când aceasta va fi curăţată.

Serviciul de meteorologie al Rusiei a anunţat marţi că nivelul radiaţiilor în oraşul Severodvinsk, aflat în apropiere, a crescut de 16 ori, joia trecută, în timp ce medicii care au tratat victimele accidentului au fost trimişi la Moscova pentru a fi examinaţi medical, potrivit agenţiei de presă TASS.

Medicii au semnat acorduri de confidenţialitate în legătură cu natura accidentului.

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
A jucat 10 meciuri în Liga Campionilor în toamnă și poate fi înlocuitorul lui Adrian Șut la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Ilegal pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu pot face asta, nici măcar în propriul apartament. Se cere acordul asociației
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă care previne înghețarea țevilor și reduce factura la energie
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
De ce Mario Iorgulescu nu a luat niciodată legătura personal cu familia tânărului ucis în accidentul din 2019: ”E genul de persoană răzbunătoare”
MediaFlux
Anunț privind pensiile private din România! Veste pentru 8.4 milioane de români în 2026: Dublu faţă de acum trei ani
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend