PNL cere numirea unui ministru al Educaţiei şi rezolvarea unor „probleme majore” în domeniu

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a cerut prim-ministrului Viorica Dăncilă numirea unui ministru al Educaţiei şi a atras atenţia asupra faptului că elevii de clasa a şaptea şi-ar putea primi manualele "cel mai devreme la începutul lunii octombrie", potrivit Agerpres.
Romania TV
19 aug. 2019, 13:24
PNL cere numirea unui ministru al Educaţiei şi rezolvarea unor

„PNL solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă numirea unui ministru în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale. Este o ruşine că al cincilea ministru PSD, în doar doi ani şi jumătate de guvernare, nu este încă numit şi este folosit ca interimar ministrul Breaz, cel care şi-a demonstrat incompetenţa cu vârf şi îndesat în grava problemă a finanţării instituţiilor de cultură. De asemenea, mai sunt trei săptămâni până la începutul anului şcolar şi soarta elevilor din România, a profesorilor şi părinţilor este grevată de câteva probleme majore şi primul ministru trebuie să răspundă la aceste probleme şi să prezinte soluţii. Atragem atenţia că principala problemă la începutul anului şcolar va fi lipsa manualelor şcolare pentru elevii de clasa a şaptea, aceeaşi generaţie care an de an, începând cu clasa pregătitoare, nu a avut manuale pe bănci, la început de an şcolar”, a arătat Turcan, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Liderul liberal a apreciat că este posibil ca manualele pentru elevii de clasa a şaptea să ajungă la aceştia „cel mai devreme la începutul lunii octombrie”. Ea a opinat că vina pentru acest lucru aparţine foştilor miniştri ai Educaţiei Naţionale şi premierului şi a spus că MEN a stabilit încă din noiembrie 2018 care sunt manualele care trebuie publicate, ordinul de ministru a fost semnat abia pe 5 februarie, iar licitaţia a început în martie. Totodată, evaluarea manualelor s-a prelungit cu o lună.

Turcan a subliniat că înainte de începerea anului şcolar viitorul ministru al Educaţiei „trebuie să prezinte clar răspunsurile la probleme legate de punerea în pericol şi compromiterea unor programe naţionale, vitale” pentru diminuarea ratei de abandon şcolar.

„Mă refer la programul ‘Merg la şcoală’, care tocmai a fost anulat, cu cinism fiind anunţat de către primul ministru că acest program a fost anulat la solicitarea părinţilor. Ce părinţi? Să ne spună exact prim-ministrul Viorica Dăncilă ce părinţi au solicitat anularea programului? Răspunsul vine că aveau nevoie de bani: un miliard de lei, bani care ar fi trebuit cheltuiţi pentru rechizite, cărţi, manuale şi echipamente sportive. De asemenea, programul Alimentaţie diversificată în şcoli. Programul pilot este compromis total, pentru că autorităţile nu au avut timpul necesar să deruleze achiziţiile publice, astfel încât începând cu 9 septembrie, în loc de corn şi lapte, cei 50.000 de copii selectaţi în programul pilot să primească o masă diversificată”, a spus Turcan.

Liderul liberal a mai declarat că PSD „a pus în pioneze” alte două programe: cel care vizează extinderea la nivel naţional a programelor de after-school şi cel pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor.

„Prin ordonanţa 51, contestată la CCR inclusiv de către Avocatul Poporului (…) transportul intrajudeţean gratuit al copiilor este practic sabotat, iar aceştia îşi vor desfăşura transportul până la şcoală şi înapoi în condiţii de maximă nesiguranţă, ca să nu mai vorbim de condiţii financiare prohibitive, care încalcă articolul constituţional de acces gratuit la educaţie”, a explicat Raluca Turcan.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
România l-a pierdut pe cel mai iubit actor. Marele maestru joacă acum în ceruri
Playtech.ro
Afacerea din România care a pornit cu un chioșc, iar acum a cucerit străinătatea. De la covrigi simpli la o afacere de 100 de milioane de euro
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Banii dispar direct de pe card. Ce nu vezi când folosești bancomatul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsii pe litoralul românesc, în iunie 2025. Prețurile s-au majorat față de anul trecut
Cancan.ro
Laurențiu Reghecampf se duce în instanţă! Sexy impresara a intrat în mare belea, după scandalul de la Snagov și...
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Taxa pe care românii care stau la bloc sunt obligați să o plătească! Trebuie să achite lună de lună
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Toți părinții trebuie să știe! Pot pierde alocația de stat pentru copii dacă nu depun acest document
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!