Eurostat: România, din nou cea mai mare inflaţie din UE

România a înregistrat, şi în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cadrul Uniunii Europene (UE), 4,1%, în creştere faţă de iunie (3,9%) şi de peste două ori mai mare decât media la nivelul UE, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat, transmise luni.
Iulian Tudor
19 aug. 2019, 13:35
Eurostat: România, din nou cea mai mare inflaţie din UE

După România, cele mai mari rate ale inflaţiei le-au înregistrat, în iulie, Ungaria (3,3%), Slovacia şi Letonia (câte 3%), Olanda, Cehia şi Bulgaria (câte 2,6%).

Cele mai mici rate ale inflaţiei le-au înregistrat Portugalia (-0,7%), Cipru (0,1%), Italia (0,3%), Danemarca şi Grecia (câte 0,4%), Irlanda (0,5%).

Rata media la nivelul UE, în iulie, a fost de 1,4% (1,6% în iunie), iar la nivelul zonei euro a fost de 1% (1,3% în iunie).

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în iulie până la 4,12%, după ce scăzuse în iunie la 3,84%, în condiţiile în care combustibilii s-au scumpit cu 4,79% de la începutul anului, potrivit datelor publicate, în august, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
De ce sunt acoperite paharele cu apă la ședințele CSAT. Explicația de tip ”intelligence” din spatele unui detaliu aparent banal
Playtech.ro
Ce taxe plătesc românii care au două locuințe. Cât ajunge impozitul la stat
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj