Juan Carlos I a fost văzut în public pentru prima oară după operaţia de cord

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I, în vârstă de 81 de ani, a făcut primii paşi după ce a fost supus sâmbătă unei intervenţii chirurgicale pe cord, au declarat luni medicii de la o clinică privată din Madrid unde a avut loc operaţia, relatează dpa.
Iulian Tudor
26 aug. 2019, 14:32
Juan Carlos I a fost văzut în public pentru prima oară după operaţia de cord

Juan Carlos I, care se află internat în clinică de vineri seara, se recuperează bine şi va fi părăsi în curând secţia de terapie intensivă, au afirmat medici de la clinica Quiron de Pozuelo de Alarco.

După un control medical de rutină în luna iunie, doctorii au decis că fostul monarh trebuie supus unui triplu bypass aorto-coronarian. Nu se ştie cu exactitate de ce suferă Juan Carlos I, informe rsză Agerpres.

Aceasta a fost cea de-a 17-a operaţie chirurgicală suferită de fostul rege al Spaniei, care a fost supus în 2010 unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unei tumori benigne de la un plămân, potrivit presei publice.

Juan Carlos I a fost rege al Spaniei timp de aproape patru decenii, între 1975 şi 2014. El s-a retras în iunie din viaţa publică, la cinci ani după ce a abdicat în favoarea fiului său, Felipe.

El a continuat totuşi să apară în public în această vară, asistând la Madrid la coride şi participând în Finlanda la un concurs de navigaţie, două dintre pasiunile sale.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Care a fost, de fapt, reacția Bursei la îndepărtarea lui Ilie Bolojan. Unde se încurcă liderii AUR în cifrele economice ale momentului
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. S-a stins omul care a schimbat definitiv industria media și a jurnalismului: A fost un lider extrem de implicat și dedicat
Playtech.ro
Inflația, explicată pe înțelesul tuturor. Cum sunt afectați românii de orice schimbare și ce să faci pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Raț și-a ales favorita în lupta la titlu: ”Dacă e să nu ia Rapid, aș vrea să ia ea!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul guvern! Nicușor Dan a decis (Surse)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR