Avocatul Poporului atacă la CCR un articol din OUG privind protecţia drepturilor persoanelor cu handicap

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Ionela Marcu
02 sept. 2019, 08:06
Avocatul Poporului atacă la CCR un articol din OUG privind protecţia drepturilor persoanelor cu handicap

Prevederile legale criticate modifică art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, în sensul eliminării unităţilor protejate fără personalitate juridică cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, al organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente, potrivit unui comunicat de presă al AP.

Avocatul Poporului consideră că art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează drepturile constituţionale şi internaţionale ale persoanelor cu handicap, consacrate de art. 50 din Legea fundamentală, art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, respectiv art. 15 din Cartea Socială Europeană, revizuită, caracterul social al statului român, consfinţit de art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală.

Astfel, Avocatul Poporului constată că situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării sunt doar proclamate, fără a fi în realitate motivate şi fără a fi precizat vreun element prin care să se demonstreze motivele având caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul, din cauza cărora este necesară modificarea reglementării unităţilor protejate. În aceste condiţii, reglementarea are caracter arbitrar, dificil de legitimat.

Totodată, Avocatul Poporului consideră că nu sunt respectate limitele de reglementare prin ordonanţă de urgenţă, fiind afectate drepturile persoanelor cu handicap, atât prin scăderea gradului de protecţie pe care statul este ţinut să o asigure în special în domeniul integrării în muncă şi în viaţa comunităţii, precum şi prin efectul creşterii implicite a riscului de excluziune socială al acestei categorii defavorizate.

Deşi statul român este un stat social, conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, măsura diminuării tipurilor de unităţi protejate autorizate restrânge în mod nejustificat participarea activă la viaţa socială şi economică a persoanelor cu handicap, care, din persoane independente financiar devin persoane asistate social, precizează Avocatul Poporului.

Măsura criticată înfrânge obligaţiile statului român asumate prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi cea de eliminare a barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, precum şi din Carta socială europeană, revizuită, care prin art. 15 consacră dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii, mai arată Avocatul Poporului.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Câți bani primește Florin Prunea pentru participarea în emisiunea care înlocuiește Survivor la Pro TV. Fostul portar e plătit regește
Capital.ro
Parlamentul European schimbă regulile pentru permisele de conducere. Anunț oficial pentru toți șoferii din UE
Playtech.ro
Cât costă un detector de gaze? Suma este mică pentru cât de mult ajută
Adevarul
Un bloc a luat foc după ce o locatară a încercat să ardă un gândac cu o brichetă și un spray. O mamă a murit în timp ce încerca să-și salveze copilul
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Doru Octavian Dumitru a ajuns în stare gravă la spital! Actorului i s-a făcut rău înaintea unui spectacol
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
BREAKING | E gata: CFR Cluj și-a găsit un nou antrenor! Cine și-a dat acordul să vină în Gruia în locul lui Mandorlini
MediaFlux
Noi reguli europene privind permisul auto. Normele UE vizează și șoferii începători
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi