Călin Popescu Tăriceanu a demisionat de la şefia Senatului: Nu m-am cramponat de această funcţie

Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că nu se "cramponează" de această funcţie şi că "i se pare corect şi firesc" să o facă în urma retragerii ALDE din alianţa pe care a avut-o cu PSD.
Iulian Tudor
02 sept. 2019, 10:00
Călin Popescu Tăriceanu a demisionat de la şefia Senatului: Nu m-am cramponat de această funcţie

UPDATE Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a anunţat luni, în plen, demisia din această funcţie, pe care a deţinut-o 5 ani.

„Nu m-am cramponat de această funcţie. (…) Voi continua să mă implic politic”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în plenul Senatului.

El a propus o pauză a lucrărilor Senatului, astfel încât grupurile parlamentare să propună candidaţi pentru toate funcţiile din Biroul permanent, inclusiv pentru cea de preşedinte al Senatului. 

______

UPDATE „Am fost preşedinte al Senatului ca urmare a unei înţelegeri politice între ALDE şi PSD în cadrul unei coaliţii care a vizat funcţiile din Parlament şi din Guvern. Având în vedere că ALDE a decis să se retragă din această alianţă, mi se parte corect şi firesc să renunţ la această funcţie pe care sper să fi încercat să o onorez cât mai bine. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din Senat şi membrilor Biroului permanent cu care am lucrat în această perioadă pentru ducerea la îndeplinire a rolului de preşedinte al Senatului şi la îndeplinirea rolului pe care Senatul îl are în arhitectura constituţională a statului român”, a afirmat Tăriceanu, la Senat.

El a reamintit că anunţul demisiei îl va face, luni, în plenul Senatului.

Referindu-se la senatorul ALDE Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, Tăriceanu a precizat că nu i s-a adus la cunoştinţă acest lucru, deşi a avut o discuţie cu el duminică seara.

„Cu parlamentarii ALDE nu sunt negocieri. Nici discuţii. (…) Nu cred că poate cineva să propună o funcţie la ALDE, fără a discuta cu conducerea”, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că nu a discutat nici cu colegii din PNL pentru susţinerea unui candidat la şefia Senatului.

„Au vrut să mă contacteze şi am refuzat să discut pentru că văd că cei care aspiră la această funcţie au un comportament care mie mi se pare că este sub nivelul acceptabil al modalităţii de dialog în politică. Eu cred că în politică e normal să existe dispute, există probabil şi adversităţi, dar ele trebuie să se concentreze în jurul unor idei, în jurul unor proiecte. Dacă trecem la atacuri personale, atunci discursul coboară mult prea jos şi eu nu vreau să cobor la acest nivel. Atunci când va veni vorba de un vot în plenul Senatului, cei care se simt cu musca pe căciulă, că au acest discurs care este de periferie a politicii, să nu vină să ceară sprijin la noi”, a mai spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu va citi demisia în plenul Senatului.

Delegaţia permanentă a ALDE a decis în urmă cu o săptămână retragerea de la guvernare, iar ALDE şi Pro România au constituit o alianţă electorală pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu în alegerile prezidenţiale.

În acest context, miniştrii ALDE s-au retras din Guvern, cu excepţia Ramonei Mănescu, iar Călin Popescu Tăriceanu urma să-şi anunţe demisia de la şefia Senatului.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă l-a sunat pe Klaus Iohannis să-l întrebe dacă numeşte miniştrii propuşi. Ce a răspuns preşedintele

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Primăria și Poliția din Iași vor să demoleze vila clanului Corduneanu, ridicată fără autorizație. Motivul uluitor pentru care procesul a fost suspendat
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu mai are scăpare. Ce s-a întâmplat cu monstrul din Caracal: Deținutul era umflat tot
Playtech.ro
„Ți-am zis” vs. „Ți-am spus”. Una dintre variante este greşită, poţi ghici care?
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Industria în care are loc un val de concedieri. Sute de angajați rămân fără loc de muncă în brag de sărbători
iamsport.ro
FCSB a câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Facturi mai mari pentru cei care au centrale pe gaz clasice. Cât ajung românii să plătească într-un an
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase