Ambasadorul Marii Britanii condamnă atentatul îngrozitor de la Kabul

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, afirmă că misiunea diplomatică a Regatului Unit "va continua să lucreze strâns" cu autorităţile române pentru a afla detalii despre atacul de la începutul acestei săptămâni de la Kabul, în urma căruia un român a murit, iar altul este rănit.
Filip Stan
04 sept. 2019, 17:02
Ambasadorul Marii Britanii condamnă atentatul îngrozitor de la Kabul

„Am aflat cu deosebită tristeţe de uciderea unui membru al misiunii diplomatice a României la Kabul şi de rănirea unui alt oficial al reprezentanţei diplomatice în atacul terorist de luni. Condamn acest atac îngrozitor. Transmit condoleanţe familiilor victimelor. Acest incident scoate în evidenţă curajul, dar şi sacrificiul imens al României, al comunităţii internaţionale şi al poporului din Afganistan care sunt hotărâţi să sprijine guvernul afgan pentru a înfrânge terorismul”, precizează diplomatul, într-un comunicat al Ambasadei Regatului Unit.

El adaugă că „ambasada britanică la Bucureşti va continua să lucreze strâns cu Ministerul Afacerilor Externe din România şi cu întregul guvern, sprijinind eforturile care se fac pentru stabilirea detaliilor acestui incident”.

Marţi seara, MAE a informat că un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist de la Kabul.

„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, preciza MAE.

Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, anunţa ministerul român.

MAE menţiona că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

Un atentat sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc în centrul capitalei afgane Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani, după cum a transmis AFP.

Atacul a survenit într-un moment în care la televiziunea afgană era difuzat un interviu cu Zalmay Khalilzad, în care acesta a vorbit despre un posibil viitor acord de pace cu talibanii.

Marţi dimineaţă, Ministerul de Interne al Afganistanului anunţa că numărul morţilor în urma atacului cu maşină-capcană revendicat de talibani şi care a vizat o tabără locuită de străini la Kabul a urcat la 16, potrivit dpa. Alte circa 120 de persoane au fost rănite în atac, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Legenda Stelei, premoniție după ce Laurențiu Reghecampf a revenit la FCSB: „Nu poate!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte