Camera Comunelor a adoptat un proiect pentru a-l împiedica pe premierul Boris Johnson să scoată ţara din UE fără acord

Camera Comunelor a adoptat miercuri un proiect pentru a-l împiedica pe premierul Boris Johnson să scoată ţara din Uniunea Europeană fără un acord, transmite BBC.
Romania TV
04 sept. 2019, 20:28
Camera Comunelor a adoptat un proiect pentru a-l împiedica pe premierul Boris Johnson să scoată ţara din UE fără acord

Membrii Camerei Comunelor au votat proiectul cu 327 de voturi pentru şi 299 împotrivă. Proiectul va fi transferat acum în camera superioară a Parlamentului, care este Camera Lorzilor, pentru adoptarea finală.

Proiectul îl obligă pe premier să solicite o prelungire a termenului pentru Brexit dincolo de actualul termen de 31 octombrie, dacă nu va fi convenit un acord cu UE.

Dar Johnson a avertizat că va cere un vot imediat pentru alegeri anticipate, dacă proiectul va fi aprobat în camera superioară. Miercuri, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus o dată pentru alegerile anticipate, cea de 15 octombrie, adică cu două săptămâni înainte de Brexit.

Parlamentarii au votat şi amendamente la proiect.

Unul dintre aceste amendamente pare să fi fost adoptat fără vot, întrucât nu au fost disponibili parlamentari care să numere voturile împotrivă, potrivit unui corespondent al BBC.

Amendamentul a fost propus de laburistul Stephen Kinnock, pentru a impune prelungirea termenului pentru Brexit şi a permite parlamentarilor să voteze schimbările propuse de laburişti pentru acordul de retragere al fostului premier Theresa May.

Proiectul va fi transferat joi spre adoptare Camerei Lorzilor, unde nu este clar ce se va întâmpla, dar ar putea fi dezbătut în weekend. Dacă lorzii vor adopta amendamente, proiectul va reveni în Camera Comunelor pentru un nou vot.

După ce va traversa toate etapele, proiectul va merge la regină spre promulgare, pentru a deveni lege.

În Camera Lorzilor, membrii dezbat o moţiune care stabileşte regulile de aplicare a proiectului, dacă va fi aprobat de Camera Comunelor. În prezent, proiectul oferă un mecanism, cunoscut sub numele de „ghilotină”, care asigură că toate etapele din Camera Lorzilor sunt parcurse până vineri, ora 19:00. Dar susţinătorii Brexit au depus peste 100 de amendamente pentru a întârzia moţiunea şi a opri proiectul, până la termenul la care activitatea Parlamentului va înceta, ca urmare a unei acţiuni a premierului Johnson, aprobată de regină.

DailyBusiness
Dronă militară căzută în județul Tulcea, la 5 kilometri de granița cu Ucraina. Armata nu a putut ridica avioanele din cauza vremii
Spynews
TJ Miles și Francisca s-au căsătorit religios! Cum a arătat artista în rochie de mireasă. Primele imagini de la eveniment
Fanatik.ro
Mihai Stoica, tot adevărul despre demisia lui Charalambous și Pintilii de la FCSB: „De ce să ne despărțim acum?”
Capital.ro
Dezvăluiri despre Traian Băsescu. Ioan Becali rupe tăcerea. Ce ar fi făcut fostul președinte: De seara până dimineața
Playtech.ro
Cine răspunde pentru infiltrațiile din tavan. Proprietarul de la ultimul etaj sau asociația de locatari?
Adevarul
Rusia inventează un nou scenariu: acuză Ucraina și UK că voiau să fure un MiG-31 și să-l ducă în România
wowbiz.ro
A murit Louis Schweitzer, omul care a transformat Dacia într-un brand global. Fostul director general al Renault avea 83 de ani
Economica.net
Anunţ de la Hidroelectrica! Se pregăteşte o nouă ofertă
kanald.ro
Veste URIAȘĂ pentru români! Se întâmplă între 7 și 16 noiembrie
iamsport.ro
El e singurul om care știa că Nadia Comăneci va fugi din România în `89. Candidează la Primăria București: ”Dacă nu venea Revoluția, eram arestați”
MediaFlux
Se dau între 440 și 627 de lei în plus la pensie. Anunțul CNPP
stirilekanald.ro
Anunț important pentru românii cu probleme de sănătate!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume