Cosmin Contra, după înfrângerea cu Spania: „Tactic, cred că am găsit formula cu care să-i surprindem pe iberici”

Naţionala României de fotbal a pierdut, în această seară, partida cu Spania, de pe Arena Naţională, scor 1-2 (0-1), într-o partidă din etapa a 5-a a preliminariilor Campionatului European din 2020.
Romania TV
06 sept. 2019, 07:42
Cosmin Contra, după înfrângerea cu Spania:

Cosmin Contra, selecţionerul României, a declarat că nu îşi reproşează nimic legat de cum a pregătit tactic partida cu Spania, sau jucătorii pe care i-a aruncat în luptă contra ibericilor. Unica problemă a fost faptul că elevii său au acordat prea mult respect fostei campioane a Europei şi a lumii.

„Depindem de noi fiindcă avem 3 meciuri acasă şi unul în deplasare pe care trebuie să le câştigăm. Dacă vom avea nevoie de un punct în Spania, ne vom juca calificarea în Spania. Orice meci în care pierzi, şansele devin mai mici.

Din punct de vedere tactic, cred că am găsit formula cu care puteam să-i surprindem pe spanioli. Am intrat cu frică în prima repriză, chiar dacă le-am spus să nu facă asta. Teama de a face ceea ce am făcut în a doua repriză. Din păcate, începem să jucam când avem un handicap de două goluri şi jucăm bine pe final. Ar trebui să facem acest lucru de la început, dar din păcate nu am reuşit. O sa analizam partida din această seara şi să vedem ce am fi putut face mai mult„, a spus Cosmin Contra, la conferinţa de presă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
24 de ore până la „iad” pentru Hagi și naționala României. Cum a arătat ziua de groază a „tricolorilor” la Varșovia și ce s-a întâmplat imediat după meci
Capital.ro
Adunări generale online și vot electronic la bloc. Avizierul de hârtie ar putea dispărea din România: Gata cu „plicul vieții”
Playtech.ro
Unde să nu pui termostatul centralei. Locurile care îl pot face să măsoare greșit temperatura
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte