AEP, apel către diaspora: Datele alegătorilor înregistraţi pe portalul www.votstrainatate.ro nu sunt furnizate Fiscului

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi asigură pe alegătorii români care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro că datele lor personale nu sunt furnizate organelor fiscale.
Filip Stan
06 sept. 2019, 15:07
AEP, apel către diaspora: Datele alegătorilor înregistraţi pe portalul www.votstrainatate.ro nu sunt furnizate Fiscului

„În privinţa informaţiilor vehiculate în spaţiul public potrivit cărora alegătorii români din străinătate ezită să se înregistreze pe portalul www.votstrainatate.ro din cauza suspiciunii că datele lor personale ar putea ajunge la ANAF sau la alte instituţii ale statului, AEP reiterează unele precizări şi aduce clarificări suplimentare (…): 1. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 (…), datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale. 2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datele alegătorilor români din străinătate care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro sunt doar la dispoziţia AEP şi a Ministerului Afacerilor Externe şi vor fi utilizate doar pentru acest scrutin. 3. Listele electorale permanente cu cetăţenii români înregistraţi ca alegători la secţia de votare sau prin corespondenţă se întocmesc doar pentru alegerile prezidenţiale din acest an. 4. Datele din Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) sunt deţinute de AEP şi, ulterior proceselor electorale de până acum, au fost puse la dispoziţia altor autorităţi doar în chestiuni care privesc strict procesele electorale şi nu au fost furnizate organelor fiscale”, se precizează într-un comunicat al AEP. 

Conform aceleiaşi surse, numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat până vineri, ora 16,00, cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă este de 22.636 de persoane, în timp ce pentru votul la secţia de votare erau înregistrate 21.900 de persoane.

„Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, aminteşte cetăţenilor români care locuiesc în străinătate că mai au la dispoziţie doar 5 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze cu încredere pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri”, se mai arată în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, joi, că a cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă.

„Am cerut conducerii Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul Electoral, astfel încât să crească numărul cetăţenilor care pot vota prin corespondenţă”, a declarat Viorica Dăncilă la deschiderea oficială a Forumului Românilor de Pretutindeni.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Selecționerul Hagi vede alt fotbal. Jumǎtate din titulari, folosiți pe alte poziții de „Rege”
Capital.ro
Cauți un loc de muncă? Ce joburi oferă sporuri pentru noapte, weekend și ore suplimentare
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte