LEGEA PENSIILOR. Cum se calculează cuantumul şi de când se aplică noile prevederi

În linii mari, noua Lege a pensiilor a lăsat aproape neschimbate reglementările privind pensia de urmaș. Astfel, sunt aceiași beneficiari și cam aceleași condiții de acordare. 
Filip Stan
11 sept. 2019, 13:07
LEGEA PENSIILOR. Cum se calculează cuantumul şi de când se aplică noile prevederi

Noutatea se regăsește în privința cuantumului pensiei minime pentru beneficiarii pensiei de urmaș. ”… fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă calculată în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte”, scrie în noua Lege a pensiilor.

Potrivit documentului, pensia de urmaș se stabilește, după caz, din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat sau din pensia de invaliditate gradul I aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Cuantumul pensiei de urmaș se va stabili procentual, din numărul total de puncte realizat de susținător aferent pensiei pentru limita de vârstă/de invaliditate, în funcție de numărul urmașilor îndreptății:

– 50% pentru un singur urmaș

– 75% pentru doi urmași

– 100% pentru trei sau mai mulți urmași.

De menționat că Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii a fost publicată pe 9 iulie în Monitorul Oficial nr. 563 și este programată să se aplice din septembrie 2021.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
După o viață la Steaua, a trecut în curtea marelui rival Dinamo. Cine l-a convins pe Tică Dănilescu să semneze cu „dușmanul” de moarte
Capital.ro
Legea privind plata pensiilor private, adoptată de Camera Deputaților. Câți bani se vor putea încasa din Pilonul 2. Decizie oficială
Playtech.ro
Cel mai important detaliu despre calcularea impozitului la mașină în 2026, explicat de RAR. Cum identifici norma Euro din CIV
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Crăciun cu zăpadă de 25 cm în România! Ninsori în cea mai mare parte a țării, până vineri, anunță ANM. Cod galben de vânt și viscol | HARTĂ
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet