Jaf ca-n filme la Casa de Pensii Timiş. Hoţii au furat aproximativ 50.000 de euro din două seifuri

Persoane necunoscute au pătruns în Casa de Pensii Timiş şi, cu ajutorul unor extinctoare, au spart două seifuri din care au furat aproximativ 50.000 de euro. Instituţia este închisă cel puţin până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să facă cercetările la faţa locului.
Iulian Tudor
16 sept. 2019, 05:38
Jaf ca-n filme la Casa de Pensii Timiş. Hoţii au furat aproximativ 50.000 de euro din două seifuri

Potrivit poliţiştilor, hoţii au intrat în clădire pe o uşă din spate şi, cu ajutorul a două extinctoare, au spart două seifuri.

Angajaţii au descoperit totul, luni dimineaţă, când au ajuns la serviciu.

În cele două seifuri se aflau aproximativ 50.000 de euro, echivalentul în lei.

Poliţiştii au început cercetările, iar criminaliştii prelevează probe şi vor fi analizate şi imagini de pe camerele de supraveghere, potrivit news.ro.

Angajaţii au fost trimişi acasă până la orele prânzului, pentru ca poliţiştii să poată face cercetările. Cel puţin până atunci, instituţia rămâne închisă publicului.

Jaf armat, de 2 milioane de dolari, din monetăria naţională

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
”Rădoi la FCSB? Nu mi-a venit să cred!” Edi Iordănescu a comentat relația cu Gigi Becali: “Eu nu mă mai întorc la FCSB! Nu voi mai fi ofertat niciodată”
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce salarii oferă Umbrărescu angajaţilor săi: Condiţiile de pe şantierele ”regelui asfaltului”
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj