Un încărcător cu şase cartuşe a dispărut de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Mureş

Un încărcător cu şase cartuşe a dispărut din dotarea Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş. Conducerea Poliţiei Judeţene a demarat o anchetă.
Iulian Tudor
30 sept. 2019, 10:36
Un încărcător cu şase cartuşe a dispărut de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Mureş

”La data de 24 septembrie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a fost sesizată cu privire la faptul că la nivelul Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-a constatat lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartuşe. În consecinţă, la aceeaşi dată au fost dispuse măsuri de verificare, fiind constatată lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartuşe de calibru 9×18 mm, aferente unui pistol aflat în dotarea unui luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş”, a transmis, luni, Poliţia Judeţeană Mureş.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, în vederea identificării bunurilor şi a lămuririi situaţiei de fapt.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT