Război al vizelor între Rusia şi SUA

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov nu a fost 'tentat' să întoarcă din drum avionul deasupra Atlanticului în timp ce se îndrepta săptămâna trecută spre Adunarea Generală a ONU - după exemplul fostului prim-ministru Evgheni Primakov -, când a aflat că mai multor responsabili ruşi care urmau să-l însoţească în vizita la New York le-a fost refuzată viza de intrare pe teritoriul american, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
Iulian Tudor
01 oct. 2019, 07:20
Război al vizelor între Rusia şi SUA

Reprezentanta diplomaţiei ruse s-a referit la un episod datând din 24 martie 1999, când fostul premier Evgheni Primakov, care mergea într-o vizită oficială la Washington, a întors avionul din drum, deasupra Oceanului Atlantic, în semn de protest faţă de lansarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, din cauza situaţiei din Kosovo, la 24 martie 1999.

‘În prezent, obiectivele sunt altele şi anume tocmai de a reduce tensiunea şi daunele pe care mizau să le producă cei care au refuzat deschiderea vizelor pentru responsabilii ruşi. La ce bun să le facem jocul?!’, a declarat Zaharova într-o intervenţie la postul public de televiziune Pervâi Kanal, potrivit Agerpres.

La 24 septembrie, Moscovei i s-a adus la cunoştinţă că celor 10 responsabili ruşi care urmau să participe la lucrările Adunării Generale a ONU, cu sediul la New York, le-a fost refuzată viza de intrare în SUA. Printre oficialii ‘refuzaţi’ figurau Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), şi actualul şef al Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Dmitri Rogozin, fost vicepremier, responsabil cu industria de armament rusă.

Rogozin, care se află pe listele cu sancţiuni ale UE şi SUA în legătură cu Ucraina (anexarea Crimeii şi conflictul din Donbas), a declarat presei ruse că urma să participe la dezbateri în cadrul ONU dedicate Tratatul pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT), potrivit Agerpres.

Citeşte şi Adversarii preşedintelui sunt îngrijoraţi de criticile lui la adresa unor lideri europeni

Ulterior, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a propus ca evenimentele desfăşurate pe platforme internaţionale până acum în SUA să fie transferate pe teritoriul altor state.

În acest context, Ministerul de Extern al Rusiei a acuzat Washingtonul de declanşarea unui război al vizelor şi a ameninţat cu represalii, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

‘În privinţa unui potenţial război al vizelor, ştiţi, acest război are deja loc şi SUA l-au declanşat’, a afirmat ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov, într-un interviu apărut luni în revista rusă dedicată relaţiilor internaţionale ‘Mejdunarodnaia jizni’ (‘Viaţa internaţională’), potrivit Agerpres.

Citeşte şi Donald Trump, declaraţii şocante: Preşedintele nu-şi face griji despre ingerinţa Moscovei în alegerile americane

Rusia a propus în repetate rânduri Washingtonului să ajungă la înţelegeri şi nu să acţioneze după principiul ‘ochi pentru ochi, dinte pentru dinte’, a afirmat înaltul responsabil diplomatic rus. ‘Deocamdată, aceasta nu funcţionează. Aparent, altele sunt priorităţile celor care stabilesc linia politicii SUA faţă de Rusia. Se pare că se fixează pe încercarea de a vorbi cu noi de pe o poziţie de forţă’, a spus Riabkov, fără a preciza însă dacă răspunsul Moscovei va fi unul simetric sau asimetric.

Într-un interviu acordat la sfârşitul săptămânii trecute ziarului Kommersant, Serghei Lavrov a spus că, în 2018, Moscova a venit în întâmpinarea SUA şi l-au inclus pe lista delegaţiei de responsabili americani care urma să efectueze o vizită în Rusia şi pe senatorul Ron Johnson, aflat pe ‘lista de sancţiuni rusească’.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet