Iohannis vrea un guvern de tranziţie după moţiunea de cenzură şi cere „implicare maximă” din partea PNL

Klaus Iohannis este convins că moţiunea de cenzură de săptămâna viitoare va trece la vot în Parlament şi Guvernul Dăncilă va pleca. Şeful statului spune că viitorul Executiv va fi unul de tranzit, cu mandat limitat, dar care va avea sarcini dificile: alcătuirea bugetului pentru anul 2020 şi organizarea alegerilor locale și parlamentare. În acelaşi timp, Iohannis spune că este nevoie de "implicare maximală, totală, eficientă, de bună credinţă din partea Partidului Naţional Liberal pentru a trece această perioadă de tranziţie".
Romania TV
05 oct. 2019, 10:45
Iohannis vrea un guvern de tranziţie după moţiunea de cenzură şi cere

„Moţiunea de cenzură este în procedură şi vă spun cu toată seriozitatea: pregătiţi-vă pentru guvernare. Eu îmi doresc foarte mult – şi o spun public pentru ca tot românul să înţeleagă – îmi doresc foarte mult ca moţiunea de cenzură să treacă şi ca acest guvern eşuat să pice”, a declarat Klaus Iohannis, la Adunarea regională a organizaţiilor PNL din Regiunea Nord-Est.

„Acum începe greul, fiindcă noi trebuie să resetăm, să reconstruim împreună România şi sunt dispus să conduc această muncă. Nu va fi uşor deloc, dar, dacă ar fi fost prea uşor, poate nici nu era nevoie de noi. Aşa este greu şi românii se aşteaptă ca noi să rezolvăm aceste probleme. Şi vă spun şi de ce este greu. Urmează moţiunea de cenzură, toţi din sală suntem de acord că trebuie să treacă şi mulţi alţii sunt alături de noi, după care însă cineva trebuie să îşi asume guvernarea României şi nu va fi un mandat lung, va fi un guvern care va avea un mandat scurt, cum se spune aproape un mandat de tranziţie”, a declarat Klaus Iohannis.

„Avem nevoie de un guvern care să se ocupe de organizarea perfectă a alegerilor prezidenţiale, care va construi şi va promova bugetul naţional pentru anul viitor. Este foarte dificil, deja ministrul de Finanţe în funcţie a recunoscut ca a gafat. Deci trebuie foarte multe lucruri reparate, trebuie organizate alegeri locale, trebuie organizate alegeri parlamentare şi, dragii mei, ca să ne fie tuturor foarte clar şi să vă fie foarte clar – eu aştept implicare maximală, totală, eficientă, de bună credinţă din partea Partidului Naţional Liberal pentru a trece această perioadă de tranziţie”, a mai spus Klaus Iohannis. .

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT