Alertă medicală în România. Dispar de pe piaţă zeci de medicamente. Sute de mii de oameni, lăsţi fără tratament

Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a declarat vineri, într-o dezbatere, că preţurile pentru 128 de medicamente expiră preţurile de la 1 noiembrie. 30 dintre acestea nu au alternativă terapeutică.
Iulian Tudor
11 oct. 2019, 12:45
Alertă medicală în România. Dispar de pe piaţă zeci de medicamente. Sute de mii de oameni, lăsţi fără tratament

„Sunt 128 de medicamente al căror preţ expiră la 1 noiembrie şi din acestea aproximativ 30 de medicamente nu au alternativă terapeutică pe piaţa românească. Acest lucru este cunoscut de mai bine de un an, din momentul în care au fost depuse dosarele de preţuri, anul trecut, pentru corecţie. Companiile nu au acceptat preţurile respective din motive diverse, dar lucrurile fiind cunoscute la nivelul Ministerului Sănătăţii nu s-a luat nicio măsură. Din păcate, vorbim de un milion şi jumătate de oameni care în luna iulie se tratau cu aceste medicamente şi care sunt pacienţi din foarte multe arii terapeutice – medicaţie a aparatului cardiovascular, a sistemului respirator, a sistemului nervos central, cancer etc. (…) Unii (pacienţi – n.r.) vor avea alternative terapeutice, nu ştiu dacă la preţ mai mare sau mai mic, sau vor trebui să coplătească o anumită sumă de bani pentru a-şi putea asigura tratamentul, dar cert e că o nevoie stringentă a pacienţilor a fost din păcate ignorată o perioadă foarte lungă de timp”, a afirmat Dan Zaharescu.

Scandal pe piaţa farmaceutică! Distribuitori: Ministerul Sănătăţii propune interzicerea exportului paralel fără respectarea legislaţiei

Directorul ARPIM susţine că nu sunt soluţii care să asigure accesul pacienţilor în timp util la medicamentele de care au nevoie.

„În acest moment, soluţiile care pot fi luate în considerare nu sunt soluţii care să poată să asigure accesul pacienţilor în timp util la medicamentele de care au nevoie, pentru că atâta vreme cât se ştia că medicamentele nu mai pot fi comercializate de la 1 noiembrie companiile au avut grijă să aibă stocuri cât mai aproape de zero la data respectivă, pentru că altfel distrugerea acelor medicamente care nu mai pot fi comercializate este foarte costisitoare”, a explicat Zaharescu

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că există soluţii pentru ca medicamentele să rămână pe piaţă.

„Există soluţii care se pot aplica. Sunt trei variante de lucru. În această după amiază vom lua o decizie împreună cu cei care au făcut aceste propuneri”, a spus Pintea.

Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a precizat că lipsa unui consens între producători şi politica de preţ a dus la acest blocaj pe piaţa medicamentelor.

„S-a ajuns în această situaţie în lipsa unui consens între producător şi politica de preţ a statului român, producătorii considerând în acest moment că nu e avantajos pentru ei ca aceste medicamente să rămână pe piaţa din România, retrăgându-le înainte de termen, pentru a evita cheltuielile cu incinerarea, mă rog, distrugerea lor în general”, a spus Adrian Ionel.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
E gata! Denis Alibec și-a reziliat contractul cu FCSB și va juca la Farul! Exclusiv
Capital.ro
Românii care stau în locuință cu chirie. Dreptul proprietarului nu e nelimitat. Se consideră clauză abuzivă
Playtech.ro
„Două mingi” sau „două mingii”: Care este forma corectă în română
Adevarul
Un tânăr din Bulgaria s-a costumat în fantomă pentru a speria șoferii, iar prietenii lui aruncau cu pietre în mașini
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Timiș. Microbuzul nu avea sistem de asistență
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Nicușor Dan a găsit vinovații în cazul uciderii lui Mario. Ce vrea să facă președintele
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil