Fratele lui Vlad a făcut primele declarații despre moartea Valentinei. Detaliul oferit în tragedia care a șocat România: „Am văzut la știri”

Fratele lui Vlad, principalul suspect în cazul morții Valentinei din Filiași, a făcut primele declarații despre tragedia care a șocat România. Bărbatul susține că se află de mai bine de o lună în Germania, unde muncește, și că a aflat din presă ce s-a întâmplat.   
Filip Stan
26 sept. 2026, 17:56
Fratele lui Vlad a făcut primele declarații despre moartea Valentinei. Detaliul oferit în tragedia care a șocat România: „Am văzut la știri”

Contactat pentru a oferi un punct de vedere, fratele lui Vlad a precizat că nu se află în România și că nu cunoaște detaliile anchetei. Acesta a explicat că muncește în străinătate de câteva săptămâni și că informațiile pe care le are despre tragedie provin exclusiv din ceea ce a văzut în presă.

Citește și Cum a picat Valentina în capcana iubitului ei frizer. Dezvăluiri care zguduie ancheta morții tinerei de 28 de ani, legături cu interlopii

Bărbatul a fost rezervat în momentul în care a fost întrebat despre cazul Valentinei și despre situația în care este implicat fratele său. Acesta a spus că se află la muncă în Germania și că nu deține informații suplimentare despre tragedie.

„Sunt la muncă, nu pot să vorbesc. Am văzut la știri. Nu știu nimic, doamnă. Nu știu nimic. V-am spus, sunt plecat de o lună și ceva în străinătate”, a declarat fratele lui Vlad, potrivit Wowbiz.

Pentru familia Valentinei, tragedia a provocat o durere greu de exprimat. Mama ei a transmis că, în acest moment, nu își dorește decât ca fiica ei să se întoarcă acasă.

„Nu vreau nimic. Îmi vreau doar copilul înapoi și să se facă dreptate”, a transmis mama Valentinei. Femeia speră ca ancheta să ofere răspunsuri cu privire la ultimele momente din viața fiicei sale.

Cazul Valentinei rămâne în atenția anchetatorilor. Autoritățile continuă să verifice probele și informațiile disponibile pentru a reconstitui succesiunea evenimentelor și pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Vlad este indicat drept principal suspect în anchetă, iar autoritățile încearcă să îl localizeze. Potrivit România TV, Vlad ar fi fugit din România în Ungaria, apoi acum s-ar afla în Italia.

Vezi și Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde s-ar afla acum Vlad, răsturnare de situație în anchetă