Viorica Dăncilă: „Luăm în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis”

Viorica Dăncilă a anunţat duminică seară că ia în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis.
Filip Stan
20 oct. 2019, 18:05
Viorica Dăncilă:

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că ia în calcul suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis pentru că nu respectă Constituţia.

Premierul Viorica Dăncilă, a afirmat, duminică seară, că nu va vota noul guvern condus de Ludovic Orban.”Atunci când depui o moţiune de cenzură, te gândeşti ce pui în loc. Trebuie să ai un program de guvernare. Avem instabilitate în ţară. Guvenul interimar nu poate adopta proiecte de lege. Aşa cum cei şase bărbaţi su dat jos guvernul, cred că este obligaţia lor de a pune noul guvern. Dacă nu reuşesc sunt inconştienţi. Dacă guvernul Orban va fi împotriva oamenilor, noi nu vom vota pentru că ar însemna că noi vom fi părtaşi. Luăm în calcul şi suspendarea preşedintelui.Să știți că o să luăm în calcul și acest lucru (n.r. – suspendare Iohannis)”. O să discut cu colegii mei, luăm în calcul și suspendarea președintelui, pentru că, atâta timp cât cer fiecărui cetățean să respecte Constituția, nu poate ca cel care trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți să încalce legea fundamentală”, a spus Dăncilă.

Dăncilă, atac la Iohannis: Preşedintele nostru, înalt ca bradul, dar leneş, ne dă indicaţii de la Bruxelles, dar acolo stă ca ghiocelul 

Dăncilă a mai arătat că suspendarea preşedintelui în timpul campaniei electorale ar fi un gest interpretabil. „Este înainte de alegerile prezidenţiale, toţi vor spune că facem acest lucru că ne este frică de confruntare cu domnia sa. Pe de altă parte, este foarte greu acum, în momentul în care avem un guvern interimar, intrăm în iarnă, sunt foarte multe decizi de luat, să mai suspendăm şi preşedintele cred că ar fi un lucru care ne va costa ca şi ţară. Vom pune în balanţă aceste două situaţii şi vom vedea împreună cu colegii din PSD ce variantă adoptăm pentru perioada următoare, dar ceea ce este sigur este că nu vom accepta această atitudine a preşedintelui şi că nu vom gira un guvern pe care preşedintele îl doreşte”, a mai spus Dăncilă.

Liderul PSD a precizat că preşedintele statului trebuie să găsească soluţii precum desemnarea miniştrilor interimari, chiar şi pentru câteva zile, pentru deblocarea unor situaţii. 

Premierul Viorica Dăncilă spune, duminică seară, că „premierul fără cabinet şi fără program de guvernare a ajuns la concluzia că nu îşi va putea impune în Parlament noul Guvern”. „În condiţiile în care negocierile par să eşueze, vă întreb, domnule Klaus Iohannis, nu era mai înţelept să vă gândiţi la asta înainte de a demite Guvernul? Într-o «Românie normală», nu vă asiguraţi întâi că nu aruncaţi ţara în haos înainte de a da jos Executivul fără niciun fel de motiv clar articulat?”, adaugă Dăncilă.

„Aflăm astăzi că premierul fără cabinet şi fără program de guvernare a ajuns la concluzia că nu îşi va putea impune în Parlament noul Guvern. Tot astăzi, aflăm de la un alt susţinător al căderii Guvernului, domnul Cioloş, că nu vrea să intre la guvernare «pe cârpeli şi înţelegeri pe termen scurt»”, afirmă Viorica Dăncilă, într-o postare pe Facebook.

Ea susţine că Guvernul a fost dat jos „fără nicun fel de motiv clar articulat”. „În condiţiile în care negocierile par să eşueze, vă întreb, domnule Klaus Iohannis, nu era mai înţelept să vă gândiţi la asta înainte de a demite Guvernul? Într-o «Românie normală», nu vă asiguraţi întâi că nu aruncaţi ţara în haos înainte de a da jos Executivul fără niciun fel de motiv clar articulat?”, adaugă Dăncilă.

Dăncilă mai spune că aşteaptă să vadă instalat noul Guvern. „Aşteptăm să vedem săptămâna viitoare noul Guvern instalat, cu programul de guvernare pe masă. Asta, bineînţeles, dacă nu sunteţi dispus să recunoaşteţi de acum că nu aţi avut niciun plan, că nu v-a interesat nicio clipă că aruncaţi România în criză şi că totul a fost doar o manevră electorală din care românii nu au nimic de câştigat”, susţine Dăncilă.

CE SPUNE CONSTITUŢIA

ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Punerea sub acuzare ARTICOLUL 96
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Vacanţa funcţiei ARTICOLUL 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

Interimatul funcţiei ARTICOLUL 98
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

Răspunderea preşedintelui interimar ARTICOLUL 99
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa