A pierdut un preşedinte şi a câştigat un secretar

PSD va primi la Senat în locul postului de preşedinte, pierdut de ex-pesedistul Mircea Geoană şi câştigat de Vasile Blaga, unul de secretar. Raportul de forţe Putere-Opoziţie în Biroul Permanent este de 7 la 6.
Romania TV
29 nov. 2011, 10:59
A pierdut un preşedinte şi a câştigat un secretar

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat, marţi, că PSD îi va reveni încă o funcţie de secretar în Biroul Permanent al Senatului, în urma negocierilor purtate între liderii grupurilor parlamentare.

„În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6”, a explicat senatorul liberal, citat de Mediafax.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat şi el că „până la sfârşitul acestei sesiuni” reprezentanţii Opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, în opinia sa, reiese foarte clar din calcule.

Liderii de grupuri parlamentare au renegociat, marţi dimineaţă, configuraţia politică a Biroului Permanent al Senatului, întrucât, prin înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, diferenţa dintre putere şi opoziţie în Biroul Permanent era de trei posturi.

În urma negocierilor, Opoziţia va deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor.

Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.

 

 

Numărul de reprezentanţi în Biroul permanent ai fiecărui grup parlamentar, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să respecte ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de senatori, atât în fiecare sesiune, cât şi pe întreaga legislatură.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Daniel Șendre, reacție acidă despre varianta Răducioiu la Dinamo. „Acționarii trebuie să se mai gândească. De când s-a lăsat de fotbal, e doar o imagine”
Capital.ro
Documentele personale încărcate în ChatGPT. Ce riscuri apar când trimiți contracte, acte de identitate sau informații confidențiale
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marin Petre, un ambulanțier din Ialomița, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. Și-a dedicat viața salvării oamenilor
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind impozitul pentru locuințele cu balcoane. Ministrul Dezvoltării lămurește scandalul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT