Un dictator celebru a fost exhumat din mausoleul său. Adepţii lui îl venerează şi acum: „Nu va muri niciodată!”

Dictatorul Francisco Franco, cel care a condus Spania cu o mână de fier din 1939 şi până la moartea sa în 1975, a fost exhumat joi din mausoleul său monumental de la Madrid, la 44 de ani de la sfârşitul unui regim ale cărui răni nu s-au închis încă.
Filip Stan
24 oct. 2019, 16:27
Un dictator celebru a fost exhumat din mausoleul său. Adepţii lui îl venerează şi acum:

Spania îl exhumează pe dictatorul Franco din mausoleul său monumental „Valle de los Caidos”. Sicriul cu trupul îmbălsămat a fost scos, înainte de ora 11.00 GMT (13.00, ora României), din impozanta bazilică săpată în stânca Mausoleului „Valle de los Caidos”, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea naţională.

El era purtat de opt membri ai familiei sale, între care străneporul său Louis de Bourbon, vărul îndepărtat al regelui Spaniei Felipe al VI-lea şi considerat de către legitimişti drept pretendent la tronul Franţei, informează news.ro.

Descendenţii învingătorului sângerosului Război Civil (1936-1939) au strigat ”Trăiască Spania!” plasând într-un dric rămăşiţele care au fost transferate cu elicopterul la Cimitirul Mingorubbio, în nordul Madridului, unde este înhumată soţia dictatorului.

Aproximativ 200 de nostalgici îl aşteptau în pofida interzicerii unei manifestaţii de către autorităţi. ”Franco nu va muri niciodată”, a declarat pentru AFP Miguel Maria Martinez, un pensionar. ”El a salvat Biserica şi ne-a ferit de comunism”, a declarat la rândul său José Martinez.

La Cimitirul Mingorubbio, o slujbă religioasă era oficiată de către fiul lui Antonio Tejero, autorul în 1981 al unei tentative de lovitură de stat în Parlamentul spaniol, potrivit news.ro.

Premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din transferul rămăşiţelor lui „Caudillo” o prioritate încă de la venirea sa la putere, în iunie 2018, pentru ca acest mausoleu, fără echivalent în alte ţări din Europa Occidentală care au fost conduse de dictatori, să nu poată să mai fie un ”loc de apologie” a franchismului.

Promisă în vara lui 2018, operaţiunea a fost întârziată cu un an de recursuri în justiţie ale descendenţilor dictatorului, care a preluat în 1936 conducerea unei revolte militare împotriva Guvernului republican ales şi a condus o reprimare sângeroasă după victorie.

Cu mai puţin de trei săptămâni înaintea alegerilor legislative de la 10 noiembrie, criticii lui Sanchez, atât de dreapta, cât şi de stânga, îl acuză de faptul că face din această exhumare un argument electoral, în contextul în care manifestaţii violente în Catalonia l-au pus pe socialist în dificultate, potrivit news.ro.

Ordonată de Franco în 1940 pentru a-şi sărbători ”glorioasa Cruciadă” catolică împotriva republicanilor ”fără Dumnezeu”, construirea „Valle de los Caidos” (”Valea celor căzuţi”) a durat aproape 20 de ani şi a fost realizată de mii de deţinuţi politici. Acest complex monumental este dominat de o cruce de 150 de metri înălţime, vizibilă pe rază de zeci de kilometri.

În numele unei pretinse ”reconcilieri naţionale”, „Caudillo” a pus să fie transferate aicii cadavrele a peste 30.000 de victime ale Războiului Civil, atât franchişti, cât şi republicani, exhumate din cimitire şi gropi comune – fără ca familiile lor să fie informate cu privire la acest lucru. De la moartea sa, în 1975, mormântul său, situat lângă alatarul bazilicii, avea flori mereu.

VOTUL PARLAMENTULUI ÎN 2017

Guvernul lui Pedro Sanchez acţionează în baza unei legi adoptate prin vot în 2017 de Parlamentul spaniol care cere exhumarea lui Franco, rămasă literă moartă din cauza opoziţiei Guvernului conservator al lui Mariano Rajoy (Partidul Popular, PP).

După adoptarea în 2017, la iniţiativa socialistului Jose Luis Zapatero, a unei ”Legi a memoriei istorice”, dreapta acuză neîncetat stânga de faptul că vrea să redeschidă rănile trecutului, care sunt departe a de a fi închise, informează news.ro.

Rajoy, care s-a aflat la putere din 2011 în 2018, se lăuda în mod public cu faptul că nu a cheltuit un euro pentru a pune în aplicare această lege vizând retragerea vestigiilor dictaturii, identificarea zecilor de mii de cadavre atuncate în gropi comune şi reabilitarea memoriei republicanilor învinşi şi condamnaţi în timpul franchismului.

Exhumarea lui Franco, condamnată drept o ”profanare” de către Partidul Vox (extrema dreaptă), a subliniat aceste disensiuni. ”Ce se va întâmpla după aceea? (…) Parohiile din cartier vor arde, ca în 1936, a exclamat, la începutul lui octombrie, preşedinta de dreapta a regiunii Madrid Isabel Diaz Ayuso. ”Astăzi este o zi în care democraţia spaniolă va deveni o democraţie mai perfectă”, s-a felicitat joi Zapatero.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
De ce s-a rejucat, de fapt, prima finală a Cupei României. Meciul care a produs 700.000 de euro, în banii de astăzi
Capital.ro
Plata CASS pentru pensii ar putea fi modificată. Avertisment pentru pensionari: Nu veți primi banii înapoi!
Playtech.ro
Ce este coplata din spitale și cine scapă de ea complet în 2026. Motivul pentru care plăteşti chiar dacă ai asigurare
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
În România, Zelenski face anunțul mult așteptat. Promisiunea pe care o face Ucraina
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi