LEGEA PENSIILOR se modifică. Ce categorie va beneficia de o indexare de 4,6%

Inegalitățile a mii de pensionari vot fi eliminate de către Guvern printr-o reglementare, inițiativa legislativă urmând să fie trimisă în Parlament.
Iulian Tudor
28 oct. 2019, 12:42
LEGEA PENSIILOR se modifică. Ce categorie va beneficia de o indexare de 4,6%

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a avut, vineri, la Palatul Victoria, consultări cu o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în cadrul cărora a transmis din partea premierului demis, Viorica Dăncilă, că social-democraţii vor susţine în Parlament modificarea legii privind pensiile militare de stat pentru eliminarea inechităţilor în acest domeniu, scrie dcnews.ro

Citeşte şi Marius Budăi, despre programul PNL faţă de pensii: „Problema e foarte gravă, nu mi-am permis să panichez”

Reprezentanții guvernului spun că discuţiile la care au participat şi reprezentanţi ai ministerelor Apărării Naţionale şi Muncii au fost axate pe modificarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, „astfel încât să fie eliminate unele inechităţi în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei şi calcularea drepturilor militarilor”.

„Secretarul general al Guvernului a subliniat că are mandat din partea premierului Viorica Dăncilă, în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, să îi asigure pe reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate că această formaţiune politică va susţine în Parlament o iniţiativă de modificare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat. Scopul acestui proiect este să ofere soluţii astfel încât persoane care s-au pensionat în ani diferiţi, dar au desfăşurat aceeaşi activitate, în condiţii similare, să beneficieze de aceleaşi drepturi, iar pensiile să reflecte vechimea în muncă şi contributivitatea”, se arată în comunicat.

Secretarul de stat în MApN Mihai Dan Chirică a menţionat că această iniţiativă legislativă este deja pregătită în colaborare cu reprezentanţii sindicatelor din domeniu şi ai tuturor celor interesaţi, însă actualul Guvern nu mai are prerogative care să-i permită adoptarea proiectului.

„În aceste condiţii, se fac toate eforturile pentru a nu fi afectate beneficiile pensionarilor militari”, mai spun reprezentanții guvernamentali.

MIhai Dan Chirică a explicat că este pregătită o altă măsură destinată creşterii calităţii vieţii cadrelor militare în rezervă – indexarea pensiilor militare cu 4,6%, care poate fi aplicată de la începutul anului viitor.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
„M-am trezit plângând, nu pot să cred…!“ Dezvăluirea emoționantă a lui Vasile Mogoș după despărțirea de Universitatea Craiova
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Mai multe avioane europene, verificate de urgenţă de autorităţi din cauza unor fisuri la structura aripilor. Ce risc există pentru zboruri
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?