Mihai Radu şi Simona Tache: Când femeile plâng și bărbații gândesc

Intri pe uşă vesel şi o găseşti pe iubita ta cu ochii cît mingile de baschet, cu mucii întinşi peste tot, de zici că la tine în casă s-a organizat un maraton al melcilor, şi îngropată în şerveţele ca Adi Minune în bancnote de o sută de parai la o nuntă de interlopi. Pe lîngă ea, coreenii care au plîns la moartea lui Kim Jong Il par nişte oameni oarecum întristaţi şi atît.

Se uită la televizor, prin televizor, prin perete, prin blocul din faţă – de fapt, privirea ei face ocolul Pămîntului. Se priveşte în ceafă.

Evident, te gîndeşti la ce e mai rău pe lume: ţi-ai uitat mail-ul deschis?

Tot evident e că îţi fulgeră prin minte şi scenarii mai fericite: mă-sa se simţea cam rău, poate…

Dar nu e asta, ţi-ar fi dat telefon, ţi-ar fi zis ceva, s-ar fi repezit în braţele tale, sfîşiată de durere. Înseamnă că e mail-ul.

– Ce s-a întîmplat, iubire?

Pe lîngă privirea ta, privirea Maicii Tereza pare căutătura unui ucigaş de copii în serie.

Nu zice nimic, îndreaptă spre tine mingile de baschet şi apoi, ca şi cum nu ar fi văzut pe nimeni, se uită ca mai ­înainte.

Fuck, şi de cîte ori n-ai zis să schimbi parola: „mamacurvatatalabagiu” e la mintea copiilor.
Insişti.

– Dragostea mea, ai plîns? Ce s-a întîmplat?

Vezi si: Top 3 discuții misogine despre sexul oral

Deja eşti revoltat. Nu împotriva ei, ci împotriva celor care i-au provocat această nefericire. Eşti gata să lupţi cu pieptul dezgolit împotriva nedreptăţii universale. Îşi mai suflă o dată nasul. Te bucuri că, la cît pare să fi scos din ea, va fi fericită fiindcă, măcar, a mai slăbit.

O iei în braţe. Se opune, dar e sleită de lacrimi, aşa că reuşeşti s-o îmbrăţişezi în final.

Îţi şopteşte la ureche, după ce ţi-a umplut obrazul de muci:

– Jimi e bolnav. L-au operat azi.

Jimi e motanul orb, de două tone şi 300 de ani, pe care-l are acasă la ai ei.

– Ah, nu se poate!

Eşti fericit.

Şi bărbaţii „se gândesc”

Intri pe uşă veselă şi îl găseşti, ca de obicei, uitându-se la meci. Doar că foarte repede îţi dai seama că se uită altfel decât de obicei. În primul rând, nu mai vorbeşte cu televizorul. Nu mai auzi nici un „Haide, haide, ce te uiţi aşa ca boul? ^% %$$& &^%* pe mă-ta aia proastă, mori!”, ca să nu mai vorbim de „Mişcă-te, *&& ^^%*&^%$, băga-ţi-ai mingea aia în &^%$ ăla mare, aleargă în #*&% mea, idiotul *&^$ &^ mele, care eşti tu de cretin!” şi de alte chestii mai elaborate. În al doilea rând, nu se mai aruncă pe jos, în genunchi, ca să se dea cu capul de covor, nu mai izbeşte ritmic cu fundul pe canapea, nu-şi mai trage palme peste frunte şi nu mai râgâie cu zgomot, de fiecare dată când termină un pahar de bere.

Se uită la meci, dar fără gălăgie şi parcă privirea-i transcende dincolo de televizor. E, în mod evident, căzut pe gânduri, ceea ce te face să te întrebi dacă nu cumva a verificat cardul pe care l-ai avut ieri cu tine la cumpărături. Sau – mai rău – dacă nu cumva şi-a dat seama, brusc, că îţi plac femeile, iar copilaşul vostru seamănă leit cu prietena ta cea mai bună.

Bagi repede în el o omletă de-aia soioasă, cu jumări şi cârnaţi, preferata lui. Ca la mă-sa acasă (care habar n-are să gătească!!), ca să-l îmbunezi. După care îl întrebi:

– Iubire, s-a întâmplat ceva? De ce eşti supărici?

Nu-ţi răspunde, aşa că te duci din proprie iniţiativă să-i mai cumperi nişte beri, că nu mai are decât opt. După care insişti:

– Hai, mă, pufuleţ, zi-mi ce ai…

Vezi si: Povestea unui calorifer

După o tăcere lungă, cu ochii în televizor, îţi răspunde:

– Mă gândeam…

– La ce te gândeai?

Nici un răspuns.

„Mamă, deci e grav, vrea să divorţăm”, îţi zici. Şi te îndrepţi, spăsită, spre dulapul cu hainele alea penibile de şcolăriţă, care te-au mai salvat de două ori de la divorţ.

– Mă gândeam aşa… oare de ce adunăm noi, bărbaţii, scame în buric?, auzi în spatele tău.

Eşti fericită. O dai dracu’ de şcolăriţă şi-o anunţi pe prietena ta cea mai bună că aveţi de sărbătorit.