Ultimele clipe din viaţa lui Mihai Constantinescu. Mărturii sfâşietoare ale fostei sale soţii

Prima soție a lui Mihai Constantinescu a povestit cum au fost ultimele clipe alături de îndrăgitul artist. Mihaela Constantinescu a declarat că se așteptau ca Mihai să treacă în neființă din cauza stării de sănătate care i se agravase în ultimele 3 zile.
Romania TV
31 oct. 2019, 10:51
Ultimele clipe din viaţa lui Mihai Constantinescu. Mărturii sfâşietoare ale fostei sale soţii

„A fost extrem de trist pentru că ştiam deja de trei zile că starea lui s-a agravat foarte mult. Se vedea că respira extrem de greu. Ne aşteptam să se întâmple în orice secundă să se întâmple această nenorocire. (…) Intram la el, îl mângâiam pe frunte, fiecare îl săruta pe picioare, pe obraz, pe mâini, picioarele. Simona a fost mereu acolo şi asta a făcut tot timpul. Erau singurele lucruri pe care puteam să le mai facem. Întotdeauna i-am vorbit şi i-am transmis toate gândurile noastre, toată iubirea noastră. Cu siguranţă a simtit suferinţa noastra, fara limite. E greu să exprimi în cuvinte ce simţim, cum trăim aceasta ultimă zi”, a declarat Mihaela, prima soţie a lui Mihai Constantinescu. 

 

Mihai Constantinescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea, alături de părinţi şi sora lui

Mihai Constantinescu a murit, marţi, la vârsta de 73 de ani pe un pat al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, unde fusese internat în luna mai. Artistul se afla de mai multe luni în comă după ce suferise un infarct.

Mihai Constantinescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară din România, dar a şi ajutat mai mulți artiști care astăzi se bucură de celebritate, așa cum este cazul Andreei Bălan.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Transferuri vară 2026/27: de ce SuperLiga este o piață mai degrabă săracă! Achiziții și vânzări la FCSB, Craiova, Rapid sau Dinamo
Capital.ro
Românii ar putea primi bani pentru sobele vechi. Cine va putea cere ajutorul
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului