POSTUL CRĂCIUNULUI 2019. Ce nu trebuie să mânânci 40 de zile. Tradiţii şi superstiţii pentru alungarea spiritelor rele

Postul Crăciunul este unul dintre cele mai lungi şi importante pentru credincioşi. Postul Crăciunului ţine 40 de zile şi începe în fiecare an pe 15 noiembrie. În seara de 14 noiembrie, de Sfântul Filip, este lăsatul secului, iar în cazul în care această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seară zilei de 14 noiembrie.
Filip Stan
14 nov. 2019, 15:28
POSTUL CRĂCIUNULUI 2019. Ce nu trebuie să mânânci 40 de zile. Tradiţii şi superstiţii pentru alungarea spiritelor rele

Postul Crăciunului ţine până în ziua de Ajun, inclusiv, 25 decembrie fiind prima zi în care credincioşii pot consuma alimente „de dulce”, precum carne sau lactate.

Ce nu trebuie să mănânci în Postul Crăciunului, care are 40 de zile

Potrivit calendarulortodox.ro, în acest post se obişnuieşte că toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei (de exemplu, cartofii fondanti) şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peste şi vin.

Dezlegări în Postul Crăciunului, care are 40 de zile

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă praznuieste vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consumă untdelemn şi vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie roşie atunci se face dezlegarea şi la peste. În zilele de marţi şi joi credincioşii pot consumă peste, vin sau untdelemn.

 

Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 şi 20 Decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica praznuieste Sfinţii mai importanţi.

Se face dezlegarea la peste pe când Biserica Ortodoxă praznuieste Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea. 

În ziua de Ajun se mănâncă abia seară şi doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făînă şi poame deoarece cu seminţe a ajunat şi Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilor, care au prevestit şi aşteptat Naşterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce. 

POSTUL CRĂCIUNULUI: Tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai vechi datini din popor spune că astăzi, de lăsatul secului, trebuie adunate toate resturile de mâncare într-o faţă de masă, inclusiv oasele, şi aruncate spre răsărit deoa­rece se crede că astfel păsările nu vor mai strica ogoarele în anul următor. O altă datină spune că oalele trebuie lăsate cu gura în jos pentru ca oamenii să fie feriţi de pagubă sau de boală, iar dacă vremea va fi călduroasă, atunci primă­vara va cuprinde multe ploi. De altfel, credincioşii cred că ultima zi a postului, 24 decembrie, trebuie să fie ziua cu postul ce mai aspru când acesta se ţine până la înserat, iar atunci se mănâncă doar grâu fiert amestecat cu fructe şi miere. Uneori, postul durează până la răsăritul luceafărului de seară, care simbolizează steaua după care s-au ghidat magii când au găsit ieslea în care s-a născut Mântuitorul.

POSTUL CRACIUNULUI 2019: Ritualuri pentru atragerea ursitului

Prin tradiţie, fetele bătrâne care practică postul negru în această zi se vor căsători în anul următor, după Paşte. 

În multe zone ale ţării, fetele necăsătorite participă la ritualul „Bătutul pernelor”. Respectarea acestui ritual aduce mai repede ursitul în viaţa tinerei.

Tot acum se oficiază ultimele nunţi din acest an, pentru că, după data de 15 noiembrie, până după Bobotează, nu se mai fac nunţi.

POSTUL CRĂCIUNULUI: Alimente care atrag sporul în familie

La masa festivă se consumă anumite alimente care atrag sporul: la aperitiv se consumă ouă de puică, pentru a evita cheltuielile neprevăzute, ştiut fiind faptul că, adesea, găina râcâie şi împrăştie chiar şi boabele. Ciorba de peşte este binevenită pentru ca în timpul postului să fim sprinteni precum peştii şi să înotăm tot timpul, fără să „alunecăm” în necazuri. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală. 

LASATA SECULUI: Obiceiuri pentru alungarea spiritelor rele

De Lăsatul secului gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, apoi le aşază pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin. Există credinţa că în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i va ispiti pe creştinii din acea casă să renunţe la post.

În ziua sărbătorii, o altă tradiţie se referă la o interdicţie referitoare la treburile casnice ale femeilor : nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în acea gospodărie.

În familiile numeroase cu mulţi copii, părinţii postesc pentru a-i proteja pe urmaşii lor de boli şi de accidente neaşteptate.

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Sfatul zilei de duminică, 22 iunie 2025. Fecioarele trebuie să stea departe de discuțiile aprinse
Capital.ro
Gheorghe Dincă a recunoscut. Monstrul din Caracal a spus tot adevărul: Nu mă mai interesează
Playtech.ro
Oraşul din Spania unde românii sunt mereu bineveniţi. Nimeni nu vrea să se mai întoarcă în ţară după ani petrecuţi acolo
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
„Au reușit să avarieze grav bijuteria coroanei”. Savanții israelieni deplâng spulberarea muncii de o viață după un atac al Iranului
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Trucuri pentru curățat mașina de spălat. Cinci pași simplu de urmat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL!
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis să te îmbraci așa la volan? Se dau 4-5 puncte de penalizare și o amendă de până la 1.100 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații