MRU: Adversarul nostru nu e USL, care se prăbuşeşte singură oricum, adversarul nostru e timpul

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că adversarul principal al ARD nu este USL, care "se prăbuşeşte singură, oricum", ci timpul, întrucât în perioada rămasă până la alegeri alianţa trebuie să demonstreze că reprezintă "alternativa serioasă la guvernare".
Romania TV
20 oct. 2012, 10:27
MRU: Adversarul nostru nu e USL, care se prăbuşeşte singură oricum, adversarul nostru e timpul

„Ştim foarte bine că nu va fi uşor. Dar adversarul nostru principal nu este USL. USL se prăbuşeşte singură, oricum. O vom ajuta să se spargă în bucăţi. Adversarul nostru principal este, însă, timpul, pentru că trebuie să le comunicăm tuturor cetăţenilor cu drept de vot că ARD reprezintă alternativa europeană şi serioasă la guvernare”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, Mihai Răzvan Ungureanu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de jurnalişti care va fi diferenţa între Guvernul ARD din decembrie şi cel pe care l-a condus, fostul premier a răspuns: „Cred că diferenţa o vom face electoral între pseudo-guvernul de astăzi şi guvernul serios care va veni din 9 decembrie. Comparaţia nu cred că se face între două lucruri, din care unul a fost foarte bun şi a setat un standard de administrare a ţării, care nu a convenit multora din clasa politică, şi ceea ce urmează să se întâmple după 9 decembrie. (…) Comparaţia se face cu ceea ce se întâmplă astăzi. Şi ce se întâmplă astăzi este lipsă de guvernare şi este atitudine anti-europeană şi este neglijenţă criminală în administrarea fondurilor europene. Bilanţul a cinci luni de guvernare USL este dramatic pentru soarta cetăţenilor români”.

Ungureanu a precizat că oferta de guvernare ARD va deveni publică la începutul lunii noiembrie şi va „răspunde la toate exigenţele categoriilor sociale reprezentate în societatea românească”.

Întrebat dacă nu este prea optimist gândindu-se la victorie în alegerile parlamentare, având în vedere rezultatele sondajelor de opinie din această perioadă, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că sondajul adevărat va avea loc în 9 decembrie.

„Nu sunt optimist. Sunt cât se poate de realist, în plus, mă gândesc la victorie pentru că acesta este obiectivul meu, al nostru, al ARD. Sondajele reprezintă instantanee, fotografii de moment ale unei situaţii aflată într-o dinamică în acelaşi timp continuă şi complexă. După atâţia ani de experienţă, nu cred că sunt omul care să se amăgească astăzi cu expresia sondajului. De aceea sondajele sunt orientative. Ceea ce contează este rezultatul. Cel mai bun sondaj va fi rezultatul de pe 9 decembrie, care va demonstra în ce măsură am reuşit să convingem că tot ceea ce se întâmplă României astăzi este foarte rău”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu se află, sâmbătă, la Timişoara, unde a participat la o întâlnire cu membrii filialei FC Timiş.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat