Mugur Isărescu: Economia nu este pe marginea prăpastiei, dar situaţia economică este delicată. Inflaţia, revizuită în scădere de BNR

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spune că economia României nu este nici în abis nici pe marginea prăpastiei, situația economică este delicată, totuși, dar controlabilă.
Romania TV
08 nov. 2019, 10:31
Mugur Isărescu: Economia nu este pe marginea prăpastiei, dar situaţia economică este delicată. Inflaţia, revizuită în scădere de BNR

Creşterea consumului, principalul motor al creșterii economice, a rămas la un nivel înalt, stabil, dar acesta nu este un nivel sustenabil și cererea se va atenua, a subliniat guvernatorul BNR, care a adăugat că acest lucru ar trebui să se facă prin măsuri înțelepte, pentru a evita acțiunea brutală, violentă a forțelor pieței. 

Guvernatorul a remarcat slăbirea cererii externe, care a erodat activitatea industrială – este cazul industriei auto. În prezentarea sa guvernatorul a demonstrat corelarea între exporturile românești, în scădere, și evoluția negativă a industriei auto din Germania, în ultimul an de zile.

Pe de altă parte guvernatorul a vorbit de o dinamizare a investițiilor, remarcând în special creșterea numărului de autorizații de construcție, de „double-digit”.

Isărescu a admis că trebuiesc luate măsuri de ajustare, dar fără a brusca economia, fără să detalieze, însă. „Este treaba Ministerului Finanțelor. Situația este albastră, dar controlabilă. Bleu ciel, să spunem”, a conchis guvernatorul BNR.

Banca Naţională a României (BNR) a scăzut de la 4,2% la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a coborât, de la 3,4% la 3,1%, prognoza pentru decembrie 2020, în contextul în care economia României nu este „nici în prăpastie, nici pe marginea ei”, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă. În plus, guvernatorul consideră că BNR se va înţelege cu noul Guvern asupra politicii fiscale, conform News.ro.

În august, BNR a menţinut la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a crescut, de la 3,3% la 3,4%, prognoza pentru decembrie 2020.

Vineri, Isărescu a a atras atenţia că cea mai mare parte a creşterii economiei este bazată pe consum, iar cererea nu are o creştere sustenabilă.

„Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Însă, cea mai mare parte a creşterii economice este bazată pe consum. Cererea şi-a menţinut ritmul crescut de creştere, iar această creştere nu este la un nivel sustenabil”, a avertizat Isărescu.

Isărescu consideră că va ajunge la o înţelegere cu noul Guvern în ceea ce priveşte politica fiscală.

„Ne vom înţelege cu noul Guvern pentru a nu avea o politică fiscală discreţionară. Vom analiza măsurile avute în vedere în domeniul salarial, acestea fiind foarte importante”, a spus guvernatorul.

BNR a atras atenţia de mai multe ori, în trecut, asupra creşterilor accelerate a cheltuielor cu salariile şi pensiile, cheltuieli care pun presiune pe inflaţie şi pe competitivitatea economiei româneşti.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Adrian Mutu, propus la coşmarul FCSB-ului: “Salariu de un milion de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Se caută personal în această țară, iar salariile au crescut. Cât primește un îngrijitor pe oră
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte