Manifestaţii de amploare la Londra împotriva măsurilor de austeritate

Zeci de mii de manifestanţi au sosit sâmbătă în capitala britanică pentru a protesta faţă de politica de austeritate a guvernului, relatează Associated Press şi BBC.
Romania TV
20 oct. 2012, 13:30
Manifestaţii de amploare la Londra împotriva măsurilor de austeritate

Sindicate, protestatari antirăzboi, politicieni de stânga, grupuri comunitare şi alţi activişti speră că manifestaţiile vor demonstra lipsa de popularitate a tăierilor din sectorul public, menite să reducă deficitul bugetar al Marii Britanii. În schimb, demonstranţii cer să fie adoptate politici care să poată genera creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă.

Liderul laburiştilor, Ed Milliband, se va adresa mulţimii, printre alţi zeci de vorbitori, la o adunare în Hyde Park din Londra. Potrivit organizatorilor, peste 250 de autocare au fost închiriate pentru a aduce protestatarii în capitala britanică. Proteste similare vor avea loc la Glasgow, cel mai mare oraş din Scoţia, şi Belfast, capitala Irlandei de Nord, potrivit Agerpres.

La începutul lunii, premierul britanic David Cameron a avertizat că vor fi necesare ‘decizii dureroase’ suplimentare pentru a repara economia ţării, adăugând că nu va renunţa la implementarea măsurilor de austeritate. Sâmbătă, în jurul orei la care a început marşul de protest din Londra, a postat un mesaj pe Twitter în care scria: ‘Astăzi, Ed Milliband este cap de afiş al unui protest care cere să se pună capăt oricărei tăieri a cheltuielilor necesară pentru a reduce deficitul.’

Secretarul general al federaţiei sindicale Trades Union Congress (TUC), Brendan Barber, susţine însă că ‘dovezile privind eşecul austerităţii se adună’. ‘Peste 2,5 milioane de persoane sunt şomere, iar alte trei milioane nu lucrează destule ore pentru a o scoate la capăt, iar salariile scad în fiecare lună de trei ani’, a afirmat acesta.

‘Presiunea imensă asupra salariilor şi a standardului de viaţă’ a dus la o ‘lovitură imensă asupra încrederii şi cererii în economie’, a declarat Barber pentru BBC Radio 4. ‘De aceea, unele dintre cele mai mari companii ale noastre, care au rezerve mari de bani, nu investesc şi nu pun economia noastră din nou în mişcare’, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, secretarul general al federaţiei nu consideră că este probabilă o grevă generală a sindicatelor. ‘S-ar putea ca unii dintre colegii mei să vorbească despre aceasta. Nu aud prea mulţi oameni cerând o grevă generală’, a afirmat Barber.

‘Este dezamăgitor că unele sindicate insistă să cheme la acţiuni de protest iresponsabile şi zadarnice, care nu folosesc nimănui. După cum am spus de nenumărate ori, discuţiile privind pensiile nu vor fi reluate şi nu se va mai realiza nimic prin acţiuni de protest’, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT