Adina Vălean, avizată pozitiv în Parlament: „Voi pune întreaga experienţă în sprijinul României „. Premierul Orban, prezent la audiere

Adina Vălean, nominalizată pentru postul de comisar european, a fost audiată marţi în comisiile parlamentare reunite de afaceri europene în prezenţa premierul Ludovic Orban. La finalul audierilor, Adina Vălean a primit aviz pozitiv, cu 25 de voturi ”pentru”.
Iulian Tudor
12 nov. 2019, 09:07
Adina Vălean, avizată pozitiv în Parlament:

„Astăzi am fost audiată de către comisiile reunite pentru Afaceri Europene ale Parlamentului României înaintea audierii pentru funcţia de Comisar European pentru Transporturi. Am primit undă verde de la Parlamentul României cu 25 de voturi «pentru», trei abţineri şi niciun vot împotrivă. Tot azi, în Parlamentul European, Comisia JURI a validat candidatura mea în unanimitate”, a scris, marţi, Adina Vălean pe Facebook.

„Sunt puţin emoţionată de faptul că mă aflu din nou în Parlamentul României. Politica am început-o tot în Parlamentul naţional şi mi-a fost destul de greu în 2006 să renunţ la Parlamentul naţional. Încă din 2007 reprezint România in Parlamentul European. Am fost vicepreşedinte în Parlamentul European. Toate funcţiile pe care le-am deţinut am căutat să promovez iniţiative legislative care să aibă relevanţă atât pentru ţara naostră cât şi pentru europeni în general, pentru că, sigur, noi reprezentăm România, dar când mergem în Parlamentul European, reprezentăm interesele tuturor europenilor”, a spus Adina Vălean, la începutul . 

„Voi pune întreaga mea experienţă în următorii cinci ani în sprijinul României. Noul program al CE este foarte ambiţios şi o Uniune pragmatică, dar una sustenabilă, incluzivă, a valorilor şi care să facă faţă viitorului. Preşedinele ales al CE îşi propune să răspundă preocupărilor cetăţenilor, pornind de la efectele gazelor de sere, schimbările climatice”, a mai spus Adina Vălean.

Comisia de afaceri europene din Senat precizează că audierea are loc în baza Legii nr.373 din 18 decembrie 2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

Audierea Adinei Vălean în comisiiile de specialitate ale Parlamentului European este programată joi, 14 noiembrie. Tot atunci, vor fi audiaţi Oliver Várhelyi (Ungaria) şi Thierry Breton (Franţa).

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European analizează, într-o reuniune extraordinară, ”conflictele de interes potenţiale sau reale” ale comisarilor desemnaţi de Franţa, România şi Ungaria, conform proiectului de ordine de zi publicat pe site-ul său. Reuniunea se va desfăşura cu uşile închise.

Confirmarea de către această comisie a absenţei oricărui conflict de interese este o condiţie prealabilă pentru a avea loc şi audierea candidaţilor în comisiile de specialitate aferente portofoliilor alocate, conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European.

Lui Breton i s-a atribuit portofoliul ”Piaţa internă”, Vălean a primit portofoliul ”Transporturi”, iar Varhelyi – „Vecinătate şi extindere”.

Audierea comisarilor desemnaţi de România, Ungaria şi Franţa vor avea loc pe 14 noiembrie

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că europarlamentarii Siegfried Mureşan şi Adina Vălean vor fi propuşi pentru postul de comisar european din partea României, decizia fiind luată în urma consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis. Totodată, Orban a spus că le va solicita preşedinţilor celor două Camere audierea în comisiile de specialitate din Parlamentul României a candidaţilor.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”De ce nu m-a luat Dumnezeu pe mine?”. Mitică Dragomir, dezvăluiri cutremurătoare despre moartea fiului său cel mare
Capital.ro
Comisia Europeană critică România pentru lipsa de transparență în finanțarea partidelor. Avertisment de la Bruxelles pentru Camera Deputaților
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Au plecat în vacanță în Halkidiki, dar nu s-au mai întors: un cuplu a murit împreună cu bebelușul lor, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România