Cazuri de ciumă pulmonară în Beijing. OMS confirmă

Două persoane au fost spitalizate la Beijing după ce au contractat ciumă pulmonară, a confirmat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.
Iulian Tudor
13 nov. 2019, 12:46
Cazuri de ciumă pulmonară în Beijing. OMS confirmă

Ciuma pulmonară (sau pneumonică) este cea mai rară, dar cea mai virulentă formă de ciumă, cu o posibilă transmitere de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalităţii sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore.

Ambele cazuri au fost confirmate marţi de către medici, a relatat Xinhua, menţionând că pacienţii proveneau din Mongolia Interioară, o regiune din nordul Chinei.

Bolnavii au fost internaţi într-un spital din districtul Chaoyang, din estul capitalei chineze, cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, potrivit agenţiei oficiale de presă, potrivit Agerpres.

„În conformitate cu reglementările sanitare internaţionale, autorităţile chineze au notificat OMS cu privire la aceste două cazuri şi schimbă informaţii pe acest subiect”, a declarat organizaţia internaţională.

Transmiterea ciumei pulmonare se face prin contact strâns, cel între cei doi pacienţi fiind în prezent examinat de către doctori, a precizat medicul OMS Fabio Scano, într-un e-mail către AFP.

Autorităţile chineze încercau să prevină orice panică prin blocând hashtag-ul „Beijing-ul confirmă tratarea cazurilor de ciumă” pe reţelele de socializare, informează Agerpres.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă în Mongolia vecină, două persoane au murit în primăvară după ce au consumat rinichi cruzi de marmotă, care puteau transporta bacteria Yersinia pestis, responsabilă pentru ciumă.

În China, o persoană a murit de ciuma bubonică în 2014, în provincia Gansu (nord-vest). Victima a tăiat o marmotă moartă, posibil contaminată, pentru a-şi hrăni câinele, potrivit presei locale.

Cazuri mortale de ciumă pulmonară au fost raportate în Tibet în 2009 şi 2010.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Facturile la curent și gaze pot aduce costuri neașteptate în noiembrie. Ce trebuie să verifice românii înainte să plătească
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România