Administraţia Trump interzice fondurile de achiziţii de echipamente produse de China

Administraţia Trump a anunţat vineri interdicţia de folosire a fondurilor federale pentru achiziţia de noi echipamente produse de companiile chineze Huawei şi ZTE şi examinarea unor modalităţi de înlocuire a echipamentelor acestor companii deja instalate în SUA, potrivit AFP.
Alina Costache
22 nov. 2019, 20:27
Administraţia Trump interzice fondurile de achiziţii de echipamente produse de China

”În cadrul eforturilor continue de asigurare a securităţii şi integrităţii reţelelor de comunicaţii ale ţării, agenţia federală de reglementare a comunicaţiilor a interzis utilizarea fondurilor sale pentru servicii universale (USF), în valoare de 8,5 miliarde de dolari pe an, pentru achiziţia de echipamente şi servicii de la societăţi ce constituie o ameninţare pentru securitatea naţională”, menţionează într-un comunicat Comisia Federală pentru Comunicaţii (Federal Communications Commission – FCC), informează Agerpres.

Într-un alt proiect de reglementare, FCC ”propune să se solicite companiilor care primesc fonduri ale USF (…) ca acestea să retragă şi să înlocuiască echipamentele şi serviciile existente” produse de respectivele două companii şi achiziţionate cu astfel de subvenţii. FCC cere de asemenea sugestii asupra modalităţilor de finanţare a retragerii şi înlocuirii acestor echipamente.

Aceeaşi comisie mai anunţă că va culege informaţii pentru a determina proporţia echipamentelor Huawei şi ZTE folosite în reţelele companiilor americane vizate şi pentru a evalua costurile implicate de înlocuirea lor.

Departamentul american al Comerţului a pus în luna mai pe lista neagră compania Huawei, despre care Washingtonul susţine că desfăşoară operaţiuni de spionaj pentru statul chinez, potrivit Agerpres.

Noile decizii ale autorităţilor americane complică şi mai mult sarcina negociatorilor chinezi şi americani, ce încearcă să finalizeze un acord care să pună capăt războiului comercial dintre ţările lor.

Realizarea reţelelor 5G, pentru care Huawei este lider mondial în materie de echipamente, se află în centrul rivalităţii tehnologice dintre SUA şi China.

În acest context, ”o cortină de fier tehnologică riscă să afecteze viitorul umanităţii”, a avertizat, tot vineri, preşedintele chinez, Xi Jinping.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT