Madonna, dată în judecată de fundaţia care administrează averea actorului Marlon Brando

Cântăreaţa Madonna a fost dată în judecată de fundaţia care administrează averea actorului Marlon Brando, care o acuză pe artista americană de încălcarea drepturilor de autor.
Romania TV
22 oct. 2012, 10:15
Madonna, dată în judecată de fundaţia care administrează averea actorului Marlon Brando

Directorii de la Brando Enterprises susţin că Madonna a folosit fără permisiunea lor imaginea celebrului actor american, în timp ce a interpretat piesa „Vogue” în toate concertele incluse în turneul ei mondial „MDNA Tour”, informează contactmusic.com.

La sfârşitul săptămânii trecute, Brando Enterprises a depus o plângere oficială la Tribunalul Districtual din California, în care cântăreaţa americană este acuzată de încălcarea drepturilor de autor şi de folosirea ilegală a imaginii actorului Marlon Brando.

Directorii acestei fundaţii au solicitat daune materiale, achitarea cheltuielilor de judecată şi emiterea unui ordin judecătoresc care să interzică artistei americane să folosească în viitor în concertele ei imaginea actorului Marlon Brando, informează site-ul TheWrap.com.

Marlon Brando este unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului al XX-lea. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele „Un tramvai numit dorinţă” şi „On the Waterfront”, pentru care a primit primul său premiu Oscar, în 1955. Stilul lui actoricesc, combinat cu apariţiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 şi 1960 au avut o influenţă majoră asupra generaţiei de actori ce i-au urmat.

Ulterior, în ciuda unei anumite etichete de paria care i-a fost conferită, Brando a interpretat la superlativul absolut, stabilind un nou standard estetic, rolul lui Vito Corleone din primul film din seria lui Francis Ford Coppola închinată unui boss mafiot, „Naşul/ The Godfather”, pentru care a primit al doilea Oscar din carieră, în 1973.

Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită şi „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului „Sticky and Sweet”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini de la priveghiul Victoriei, tânăra de 22 de ani găsită moartă în Mușătești. Mama ei este devastată de durere
Fanatik.ro
Primul titular care pleacă de la Universitatea Craiova după calificarea în grupele europene! Conducerea îi caută deja înlocuitor
Capital.ro
Calendarul plăților din septembrie: pensii, alocații și indemnizații. Schimbarea pe care trebuie să o știe beneficiarii
Playtech.ro
Magazinul îți oferă voucher în loc să-ți dea banii înapoi. Ești obligat să accepți?
Adevarul
Rețeaua de la Viena. Legăturile însărcinatei de afaceri a României cu cercurile din jurul lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Legenda tenisului francez i-a amenințat pe Țiriac și Năstase: ”S-a supărat”
MediaFlux
Șeful CIA, depasare la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO! Vladimir Putin ar viza ”o incursiune terestră la scară redusă”. Prima reacție a Kremlinului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat